VIDEO | Casa Macca, abandonată cu tot cu artefacte (DOCUMENTAR)

28 07. 2022, 10:55

This browser does not support the video element.

Casa Macca este o clădire din București situată între străzile Dacia și Nicolae Iorga, foarte aproape de Piața Romană. Aceasta are intrare în strada Henri Coandă, iar prin spatele curții se poate ieși pe Calea Victoriei. În apropierea clădirii se află Ambasada Italiei și cea a Germaniei.

Casa Macca este un imobil vechi de mai bine de 120 de ani, inclus în lista clădirilor de patrimoniu ale României. Aflat în grija statului român, de mai bine de 100 de ani, edificiul care adăpostește în prezent Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, dar și Muzeul de Arheologie, nu a fost niciodată restaurat și se găsește într-o stare avansată de degradare, în ciuda inițiativelor de salvare.

Datorită reputației de erou pe care colonelul Petre Macca și a câștigat-o în timpul Războiului de Independență, dar şi datorită reputaţiei soției sale, Elena Macca, născută Bălăceanu, care și-a dedicat întreaga viață actelor caritabile pentru Biserica Ortodoxă și pentru învățământul public, familia acestora era una dintre cele mai respectate ale Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Astfel, cuplul Elena și Petre Macca au ridicat Casa Macca, între anii 1891-1900, una dintre cele mai impozante imobile ale Bucureștiului din acea vreme, după planurile arhitectului John-Elisee Berthet.

Casa a fost construită într-un stil eclectic, cu influențe din stilul art-nouveau și baroc. Aceasta a fost dispusă pe patru niveluri: subsol, parter, etaj și un pod-mansadă.

Exteriorul clădirii este format din mai multe forme și ornamente arhitecturale variate, de la temele și motivele florale din jurul ferestrelor, la cei doi atlanți de deasupra intrării principale, care susțin balconul etajului, dar și motive precum capete de madone, lei și ghirlande, diverse blazoane și embleme. Ferestrele Casei Macca sunt înalte și late, iar multe dintre ele sunt decorate cu elemente vegetale și îngeri, turnați sau modelați în ipsos.

De la parterul imobilului se poate ajunge la etaj cu ajutorul unei scări din marmură, unde se poate găsi cea mai spectaculoasă încăpere a clădirii, cea cu vitralii, care asigură conexiunea cu corpul secundar al imobilului.

Citește continuarea pe Gândul!