Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2025/04/papa-francisc-profi_Descopera-1024x682.jpg)
Portugalia, o țară cu o puternică tradiție catolică, va declara trei zile de doliu național după moartea Papei Francisc, care a fost „o sursă de inspirație” pentru portughezi, potrivit premierului Luis Montenegro.
„În așteptarea indicațiilor din partea Sfântului Scaun cu privire la data funeraliilor, guvernul portughez a propus președintelui Republicii să decreteze trei zile de doliu național, care ar trebui să coincidă cu ceremoniile funerare”, a explicat Luis Montenegro într-o declarație de presă.
Președintele Republicii, catolicul conservator și practicant Marcelo Rebelo de Sousa, urmează să se adreseze țării luni, la ora 20:00, potrivit unui comunicat al președinției, citat de AFP.
Portughezii „au stabilit cu Papa o relație de prietenie și fraternitate reciprocă”
Portughezii „au stabilit cu Papa o relație de prietenie și fraternitate reciprocă care a depășit convingerile religioase”, a subliniat Luis Montenegro.
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit în a doua zi de Paște, a anunțat Vaticanul într-o declarație, a relatat Reuters. Avea 88 de ani și supraviețuise recent unei crize grave de pneumonie dublă.