Pact global pentru protejarea biodiversitatii

18 01. 2010, 13:13

Multi analisti considera ca Summit-ul de la Copenhaga, desfasurat in decembrie, anul trecut, a fost un fiasco - intalnirea nereusind sa impuna o politica coerenta de stopare a emisiilor cu efecte nocive, care sa inlocuiasca vechiul protocol de la Kyoto. In aceste zile, ochii militantilor pentru politici eco-prietenoase sunt indreptati spre Londra, acolo unde se vor trasa tintele Summit-ului ONU din octombrie 2010, care va avea ca tematica speciile pe cale de disparitie si ecosistemele Terrei.

Reprezentatii celor 55 de guverne vor incerca sa gaseasca o cale de a ocoli divergentele fundamentale care au compromis Summit-ul despre schimbarea climatica de luna trecuta. Astfel ca, punctul de plecare al dezbaterilor va fi acela ca exploatarea umana a resurselor naturale a ajuns intr-un punct fara de intoarcere si pornind de la aceasta realitate, oamenii trebuie sa vada ceea ce este de facut, dezvaluie Secretarul de Mediu al guvernului britanic, Hilary Benn.

« Actiunile pe care le vom intreprinde in urmatoarele decenii vor determina daca mediul cat de cat stabil pe care civilizatia umana s-a dezvoltat in ultimii 10.000 de ani, de la ultima glaciatiune, se va pastra asa cum il stim sau nu », mai consiera Benn.

In 2002, in cadrul unei intruniri similare, guvernele lumii si-au propus un obiectiv de reducere semnificativa a ratei de disparitie a biodiversitatii pana in 2010. Astazi este evident ca acest obiectiv nu a fost indeplinit; insa, cu atat mai mult trebuie luate masuri pentru ca Summit-ul ONU Conventia Diversitatii Biologice, care se va tine in octombrie, in Japonia, sa stabileasca un nou set de tinte drastice.
In aceste zile, la Londra, se pregateste agenda Conventiei ONU, iar o parte din prevederile acesteia vor fi urmatoarele:

  1. stoparea ratei de pierdere a biodiversitatii pana in 2020
  2. stoparea politicilor si subventiilor care au efecte negative asupra biodiversitatii
  3. stoparea practicilor de pescuit distructive
  4. controlul transferului speciilor dintr-un ecosistem in altul
  5. punerea sub protectie a cel putin 15% din suprafata terestra si marina a Pamantului

CITESTE SI: