Agresivitatea creste riscul de infarct si accident cerebral

24 09. 2010, 12:23

Cercetatorii, coordonati de Angelina Sutin de la "National Institute on Aging" din Baltimore, au examinat 5.614 italieni din Sardegna, cu varsta cuprinsa intre 14 si 94 de ani (inrolati in studiul "SardiNIA Study of Aging"). Dupa ce le-au analizat acestora atent personalitatea, prin intermediul unui test cu 250 de intrebari, i-au supus si unei ecografii Doppler, in vederea evaluarii unui important parametru al riscului cardiovascular: grosimea peretilor arterelor carotide (care vascularizeaza creierul).

"Am remarcat la subiectii dotati cu un temperament mai agresiv si competitiv o tendinta de a dezvolta mai usor o ingrosare a arterelor carotide, la cei foarte iritabili acest risc crescand chiar 40%", a comentat Manuela Urda, cercetatoare implicata in studiu. Repetand analiza la distanta de 3 ani, s-a constatat si ca aceasta ingrosare a arterelor progreseaza odata cu trecerea timpului, acest fapt survenind independent de alti factori de risc cardiovascular traditionali, precum fumatul, hipertensiunea sau colesterolul marit.

Dupa ce au demonstrat ca agresivitatea costa scump o persoana in ceea ce priveste starea de sanatate, cercetatorii au mers si mai departe, comparandu-i pe barbati cu femeile din acest punct de vedere. Ei au facut astfel o descoperire destul de neasteptata: un comportament agresiv si ostil fata de cei din jur are un impact mult mai devastator asupra reprezentantelor sexului frumos. "In general, barbatii tind sa aiba o ingrosare a peretilor arteriali mai accentuata, dar in studiul nostru am observat ca femeile cele mai nervoase dezvolta o ingrosare asemanatoare celei inregistrate la cei mai agresivi dintre barbati, ca si cum un caracter urat ar fi capabil sa anuleze efectele protectoare pe care hormonii estrogeni le au asupra sistemului cardiovascular inaintea menopauzei", a explicat Uda.

Sursa: Corriere della Sera