Viaţa grea scurtează copilăria: păsările ameninţate de prădători se maturizează mai repede

Cercetările arată că păsările expuse la pericole fac pui mult mai mici decât ar fi de aşteptat. Cu toate acestea, în mod suprinzător, acestor pui, deşi mai mici, le cresc mai repede aripile, iar acestea sunt mai mari, lucru care îi ajută să evite pericolele, printr-un zbor mai rapid.

Se cunoaşte deja că păsările îşi schimbă comportamentul atunci când se simt ameninţate. Numeroase studii au demonstrat că unele dintre ele devin mult mai defensive şi îşi învaţă puii să zboare mai repede pentru a nu cădea pradă altor animale.

Acum, un nou studiu efectuat de ecologii elveţieni arată că aceste ameninţări pot avea efecte nu doar asupra comportamentului, ci şi asupra fiziologiei.

Într-un studiu din 2005 s-a arătat că, dacă femelelor de rândunele aflate în perioada de ovulaţie le sunt prezentate modele artificiale ale unor prădători, ouăle depuse conţin un nivel ridicat de corticosteron, un hormon al stresului. Acest lucru duce la reducerea procentului de ecloziune, iar puii ajunşi la vârsta zborului sunt mai mici.

Cu toate acestea, nimeni nu a putut spune dacă este vorba doar de un efect negativ determinat de stres sau de o modalitate a păsărilor de a-şi determina puii să înveţe mai repede să se ferească de pericole.

Pentru a desluşi acest mister, Michael Coslovsky şi Heinz Richner, de la Universitatea din Berna, au studiat o populaţie de piţigoi (foto) din pădurea Bremgartenwald.

Pentru început, au instalat, în apropierea cuiburilor, câţiva ulii păsărari împăiaţi şi sisteme audio pentru a reda sunete emise de prădători.

După două zile de la ecloziune, puii au fost luaţi şi daţi în grija altor păsări (care trăiau într-o zonă lipsită de semne ale prezenţei prădătorilor) urmând să fie monitorizaţi.

În urma studiului, a rezultat că puii proveniţi din mame expuse stresului erau mult mai mici decât ceilalţi pui. Însă la aceşti pui s-a observat o creştere a aripilor cu aproape 1,8 milimetri mai mare decât la ceilalţi. Deşi pare o diferenţă nesemnificativă, importanţa ei poate fi crucială în momente critice.

"Corpul mic, în combinaţie cu aripile mari, nu poate duce decât la o creştere a performanţei zborului", spune Coslovsky.

Coslovsky şi Richner susţin că depunerea de hormoni de stres în ouă nu este strict un lucru negativ, ci mai degrabă ar putea fi un semnal pentru pui - să se dezvolte mai repede pentru a evita prădătorii.
Biologul evoluţionist Timothy Mousseau, de la University of South Carolina, SUA, consideră că următorul pas ar trebui să fie "repetarea acestui experiment de-a lungul mai multor generaţii şi urmărirea evoluţiei puilor în timp, astfel încât să se poată demonstra în mod concludent că acest fenomen este, de fapt, un mod de adaptare".

Sursa: Nature News