Maşina controlată cu gândul poate fi condusă şi de Sabat!

19 04. 2011, 11:08

Rabinul Dror Fixler, un expert în electro-optică de la Universitatea Bar-Ilan din Ramat Gan, Israel, a declarat că este o diferenţă mare între acţiune şi gândire, fapt ce duce la permisiunea şofatul unei astfel de maşini în ziua tradiţională de odihnă a evreilor.

În octombrie, cercetătorii de la Berlin's Free University au anunţat că au testat un prototip al unei maşini care poate fi condusă cu ajutorul gândurilor. O encefalogramă cu 16 senzori măsoară semnalele provenite de la creier şi le trimit mai departe către un calculator care pune în funcţiune maşina.

În urmă cu o săptămână, rabinul Fixler a ţinut o prezentare în cadrul conferinţei "Torah and Science" de la Colegiul Tehnologic din Ierusalim, în care a arătat un filmuleţ cu maşina în timp ce era testată pe fostul aeroport Tempelhof din Berlin. Această prelegere a produs scântei şi a dus la dezbateri în Israel, în ceea ce priveşte utilizarea acestei maşini în ziua de Sabat.

"Atunci când gândeşti, nu este ca şi cum ai acţiona propriu-zis. Aceasta este diferenţa - dacă gândeşti, aceasta nu poate fi considerată o acţiune interzisă", argumentează rabinul. "În primă fază îţi pui întrebarea «Cum de este permis acest lucru?» dar apoi te gândeşti şi îţi dai seama de marea diferenţă dintre a face o acţiune propriu-zisă şi a gândi." completează acesta.

De asemenea, rabinul Fixler a subliniat că el personal nu consideră că ar trebui permisă conducerea maşinilor chiar şi cu ajutorul gândurilor, deoarece ar distruge însemnătatea zilei de odihnă. Mai degrabă, acesta a încercat să iniţieze o dezbatere între teologi şi intelectuali, pentru a înţelege mai bine impactul tehnologiei asupra tradiţiilor. "Este vorba de viitor... nu se va întâmpla mâine, dar este necesar să discutăm despre aceste lucruri încă de azi, pentru a putea avea răspunsurile de mâine", continuă rabinul Dror Fixler.

Diferenţa dintre gând şi faptă poate afecta unul dintre motivele principale pentru care şofatul este interzis în ziua de Sabat. Cu toate acestea, arderea combustibililor poate încălca de asemenea interdicţia de a face foc în ziua de odihnă. Totodată există şi reguli despre cât de departe poţi călători cu mijloacele de transport în ziua Sabatului.

Dror Fixler a declarat că a discutat cu propriul lui rabin despre complexitatea problemelor legate de ziua de odihnă. Principala discuţie a fost despre folosirea telecomenzilor pentru deschiderea televizoarelor şi a altor dispozitive electrice, despre care se crede că sunt permise în ziua odihnei. "Dacă apăs pe un buton, nu pot spune că eu am făcut toată acţiunea de a porni aerul condiţionat. Aşadar acesta a spus că e permis." declară rabinul Dror Fixler.

Sursa: The Local