A fost descoperită o şopârlă care nu are ochi sau picioare!

15 05. 2011, 00:00

Mica creatură, care seamănă mai mult cu un vierme, a fost găsită de cercetătorul Neang Thy sub un buştean în munţii Cardamom. El a fotografiat reptila tocmai când aceasta se grăbea să se ascundă de lumină.

Acum, reptila a fost identificată oficial ca specie nouă şi a primit numele de şopârla oarbă a muntelui Dalai, Dibamus dalaiensis, după locul în care a fost descoperită.

Dr. Thy care lucrează pentru Fauna and Flora Interational (FFI), organizaţie internaţională care se ocupă cu studiul faunei şi florei, a spus: "La prima vedere părea o specie comună, dar uitându-mă atent am realizat că era ceva ce nu mai văzusem."

Aceste specii criptice de reptile sunt uşor de trecut cu vederea. De aceea, probabil, nu există nicio înregistrare despre o şopârlă oarbă în Cambodgia.

Sondajele recente din Cambodgia au arătat o multitudine de specii noi şi neobişnuite, variind de la plante carnivore până la la broaşte cu sânge verde.

Dr Jenny Daltry, biologist la FFI, a mărturisit că a durat un an de zile să se convingă că specia este unică.

Şopârla, care seamănă cu un şarpe, a evoluat pentru a putea trăi în subteran, pierzându-şi picioarele.

Sursa: Daily Mail