Supercomputerul japonez K, recunoscut drept cel mai puternic din lume!

22 06. 2011, 10:57

Maşina, numită K - un joc de cuvinte care se referă la cuvântul japonez kei, care înseamnă 10 cvadrilioane şi reprezintă numărul de operaţiuni pe secundă pe care le va efectua computerul când va fi finalizat, anul viitor - a zdrobit opoziţa atunci când a fost anunţat cel mai recent clasament în cadrul conferinţei International Supercomputing de la Hamburg.

Folosind mai multă energie decât urmatoarele cinci supercomputere combinate, şi fiind de trei ori mai rapid decât rivalul său Tianhe-1A, proiectat de Universitatea Naţională a Chinei, supercomputerul K ar putea fi egalat doar de un million de calculatoare normale legate între ele.

K a luat naştere în urma colaborării dintre Fujitsu şi Riken (un institut de cercetare finanţat de guvern) şi dispune de 68.544 de procesoare 8-core, puterea sa de calcul fiind de 8,162 petaflopi (8,162 milioane de miliarde de operaţiuni pe secundă).

Deşi lucrările de finalizare ale lui K au fost încetinite de catastrofele naturale care au lovit Japonia în ultimul timp, supercomputerul va fi terminat anul viitor şi va putea fi folosit atât pentru a estima impactul cutremurelor sau al unui tsunami, cât şi cu scopuri economice, în special în domeniul farmeceutic şi al tehnologiilor regenerabile.

Având în vedere că super computerul foloseşte 9,9 megawatti, ceea ce prespune o factura de energie electrică de aproximativ 10 milioane de dolari (£ 6.16m) pe an, bani cu care s-ar alimenta aproximativ 10.000 de locuinţe pe an, mulţi oameni s-au arătat revoltaţi de existenţa sa.

În ciuda acestei performanţe, bucuria Japonei nu poate dura mult timp, căci firma americană IBM lucreaza la un sistem care va putea procesa mai mult de 10 cvadrilioane de calcule pe secundă.

Sursa: The Guardian