Efectele negative ale alcoolului se resimt şi la ani distanţă de la renunţarea la viciu

20 09. 2011, 11:00

Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce au analizat capacitatea de a-şi menţine echilibrul în rândul a trei grupuri diferite de persoane. Primul grup era alcătuit din persoane care renunţaseră la alcool de câteva săptămini, al doilea conţinea persoane care nu mai băuseră de aproape 7 ani, iar al treilea grup era format din oameni care nu au fost niciodată dependenţi de alcool.

După ce au fost testaţi pentru a vedea dacă au consumat alcool sau droguri în ultimul timp, voluntarii au fost rugaţi să efectueze o serie de teste de coordonare precum statul într-un picior sau mersul pe o linie dreaptă, atât cu ochii deschişi, cât şi cu ei închişi.

Din cei 200 de voluntari, 70 renunţaseră la alcool de maxim 15 săptămâni, iar aceştia au avut cele mai proaste rezultate. Mai mult, cei 82 de voluntari care nu mai consumat alcool de mult timp au avut rezultate cu mult mai proaste decât cei care nu consumaseră niciodată alcool.

Specialiştii spun că, adesea, în centrele de dezintoxicare se observă probleme de echilibru la persoanele care s-au lăsat recent de băut. Experţii consideră că lipsa de coordonare a muşchilor este provocată de deteriorarea cerebelului ca urmare a consumului de alcool.

În timp ce studiul indică o imposibilitate de refacere totală a cerebelului, în cazurile severe de alcoolism, specialiştii subliniază importanţa de a trata dependenţa de alcool ca pe o boală.

Sursa: LiveScience