Mutarea într-un cartier mai „răsărit” poate avea efecte benefice asupra sănătăţii

21 10. 2011, 12:38

Cercetarea s-a bazat pe un eşantion de 4.498 de femei, care au fost înrolate în programul „Mutarea spre oportunitate” din perioada 1994-1998. La sfârşitul acestei perioade, s-a observat că femeile care au fost mutate în cartiere mai bune au înregistrat o rată cu cca. 20% mai scăzută a obezităţii morbide şi a diabetului, comparativ cu persoanele din grupul de control, a declarat Yens Ludwig, profesor în cadrul Universităţii din Chicago şi coautor al studiului.

Ludwig susţine că descoperirile făcute în acest studiu evidenţiază importanţa unui mediu social şi fizic propice pentru sănătate. Riscul dezvoltării diabetului şi a obezităţii poate fi micşorat dacă oamenii au acces mai rapid la magazinele alimentare, dacă au mai multe oportunităţi pentru a face exerciţii fizice şi dacă se simt în siguranţă.
Cercetările evidenţiază nevoia de a face investiţii în infrastructura cartierele sărace şi în sistemul de sănătate, pentru a reduce numărul cazurilor de obezitate şi diabet zaharat.

Cu toate acestea cercetătorii au recunoscut că studiul are unele deficienţe – de pildă, modul în care au fost selectanţi participanţii şi faptul că mai mult de 90% dintre familiile implicate aveau drept cap de familie o femeie afro-americană sau hispanică, afectând măsura în rezultatele pot fi extrapolate la ansamblul populaţiei.

Sursa: CBC