Descoperire-şoc în Florida: un piton care a înghiţit o căprioară! (FOTO)

02 11. 2011, 12:14

Pitonul, ce măsura aproximativ 4 metri şi jumătate în lungime, este unul din cei mai mari şerpi găsiţi vreodată în Florida.

Conform oficialilor, acesta a înghiţit căprioara după ce a omorât-o înfăşurându-se în jurul său şi zdrobind-o. În urma acestui eveniment, corpul pitonului s-a extins, ajungând să aibă o circumferinţă de aproximativ 1 metru.

Reprezentanţii Comisiei pentru Conservarea Animalelor Sălbatice din Florida au ales să ucidă şarpele, considerând acest lucru un pas important pentru îngrijirea faunei. Ei au declarat că pitonii din această zonă reprezintă de fapt animale de companie eliberate ulterior în sălbăticie de câtre proprietari, aceste reptile reprezentând un pericol pentru fauna locală. Originari din Asia de Sud-Est, pitonii birmanezi constituie un animal de companie foarte popular în SUA.

Acesta nu este primul caz în care un piton înghite o pradă de dimensiuni considerabile, în istorie consemnându-se cazuri în care aceşti şerpi au înghiţit aligatori şi chiar oameni.

Sursa: LiveScience