Soluţii extreme împotriva efectului de seră: oi modificate genetic!

17 11. 2011, 11:50

Dorind să reducă emisiile de gaze care determină efectul de seră, cu până la 3%, australienii înceracă să găsească soluţii pe care să le implementeze în activităţile economice.

Având în vedere că o mare parte din aceste emisii provin din agricultură, oile, care produc metan ca urmare a digestiei şi îl elimină pe nări şi, în mai mică măsură, prin flatulenţă, au fost primele animale supuse acestui studiu.

Simulările computerizate au demonstrat că, în urma unei modificări genetice a oilor, fermierii ar putea reduce producţia de gaz metan cu până la 0.08% pe an.

Deşi 0.08 procente reprezintă o scădere mică, specialiştii spun că trebuie să ţinem cont de faptul că metanul are un impact mult mai puternic asupra mediului decât dioxidul de carbon: potenţialul de reţinere a căldurii este de peste 20 de ori mai mare la metan decât la dioxidul de carbon.

Modelul propus de australieni a demonstrat, de asemenea, că o modificare genetică care le-ar determina pe oi să fete mai mulţi miei ar mări eficienţa împerecherilor, ducând la o scădere a costurilor energetice la nivelul turmei, în ansamblu.

Iar crescând longevitatea animalelor, s-ar putea creşte mai puţine oi cu acelaşi profit, ceea ce ar reduce impactul ambiental al acestei activităţi.

Sursa: New Scientist