100.000 de felicitari de Crăciun vândute vor ajuta 400 de copii să rămână acasă

06 12. 2011, 23:59

Felicitarile sunt pictate de copii care au trăit în centre de plasament şi acum sunt în case de tip familial construite de HHC. Pe spatele fiecărei felicitări ai povestea copilului care a desenat-o şi mesajul că, dacă ai primit această felicitare, înseamnă că i-au crescut şansele unui copil să rămână în familia lui.

Cumpără felicitări de pe www.felicitaridininima.ro, e doar 3 lei una, şi în ianuarie vei primi pe mail poveştile copiilor pe care i-ai ajutat să rămână acasă. Copiii care le-au pictat au trăit în centre de plasament şi acum trăiesc în case de tip familial construite de HHC România.

O casă şi o familie pentru fiecare copil

De 12 ani punem lacăte pe uşile de fier ale instituţiilor de tip mamut din sistemul de protecţie a copilului din România şi oferim fiecărui copil o viaţă de familie. Anul acesta împlinim mai mult decât 12 ani de reformă; împlinim, de fapt, 48 de centre de plasament de tip vechi închise direct sau cu ajutorul nostru, 4.360 de copii salvaţi de la instituţionalizare, 6.615 de copii rămaşi în familie datorită programelor noastre de prevenţie. Şi numărul lor creşte chiar în acest moment.

Miile de copii crescuţi fără afecţiune, câteva sute laolaltă într-un singur centru, se întorc într-o bună zi să trăiască printre noi. Aici crezurile mele s-au întâlnit cu cele ale HHC România: să facem tot posibilul să prevenim abandonul copiilor, iar pentru cei părăsiţi în instituţii să găsim forme de protecţie cât mai apropiate de o casă adevărată şi o familie.
Amalia Enache, Reprezentant Special HHC România