Incidenţa cancerului se va dubla în următorii 20 de ani

02 06. 2012, 00:00

Autorii studiului au calculat că, de la 12,7 milioane de cazuri noi de cancer înregistrate în 2008 se va ajunge, în 2030, la 22,2 milioane de cazuri noi – o creştere de peste 75%.

Ei au folosit, pentru estimări, date din GLOBOCAN, o bază de date realizată de Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), cuprinzând informaţii privind incidenţa şi mortalitatea cancerului în anul 2008, în 184 de ţări; de asemenea, au utilizat, pentru caracterizarea ţărilor, un indice numit Indicele de Dezvoltare Umană (HDI), calculat de experţii ONU pentru fiecare ţară în parte şi bazat pe speranţa de viaţă, nivelul de educaţie şi produsul intern brut pe cap de locuitor.

Au constat, astfel, că amploarea creşterii şi predominanţa unor anumite tipuri de cancer vor fi diferite de la o zonă la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare economică şi socială a diverselor ţări.

Ţările în curs de dezvoltare vor prezenta, estimează specialiştii, creşterile cele mai mari ale incidenţei cancerului, de până la 90%.

În ţările bogate va creşte numărul cancerelor de plămâni, de sân, prostată şi intestin; în aceste ţări, nivelul ridicat al obezităţii, consumul mai mare de alcool şi lipsa de exerciţiu fizic sunt factori care favorizează apariţia cancerului.

În ţările mai sărace, experţii estimează că se va înregistra o creştere a numărului de cancere datorate infecţiilor, precum cancerul de col uterin.

Estimările ar putea servi la proiectarea unor strategii mai bune de luptă împotriva cancerului, care, conform previziunilor, va deveni una dintre cele mai importante cauze de deces în următoarele decenii.

Sursa: Mail Online