O epavă din perioada Renaşterii a fost descoperită în Marea Baltică

29 07. 2019, 18:00

O epavă bine conservată a unei nave din perioada renascentistă a fost descoperită pe fundul Mării Baltice, iar conform echipei care a identificat-o, aceasta ar putea fi una dintre cele mai bine conservate epave din acea perioadă, notează The History Blog.

Indicii legate de existenţa epavei au fost găsite începând cu anul 2009, atunci când Administraţia Maritimă Suedeză a identifcat unele semnale în timpul unei scanari cu sonarul a fundului mării. În acel moment, informaţiile obţinute cu ajutorul sonarului nu au condus spre o misiune arheologică, deoarece existenţa epavelor în Marea Baltică se dovedeşte a fi un lucru comun.

În timpul unei verificări a fundului mării pentru identificarea unui traseu optim pentru gazoductul Nord Stream 2, o cameră a unui instrument folosit pentru această sarcină a reuşit să captureze imagini ale unui vas din lemn.

O echipă de arheologi de la Universitatea Southampton, din Marea Britanie, de la Institutul Tehnologic din Stockholm şi de la Institutul de Arheologie Maritimă al Universităţii Södertörn care a lucrat la dezvoltarea tehnologiei de explorare a adâncurilor maritime a decis să investigheze îndeaproape epava. Folosind ROV Surveyor Interceptor, cercetătorii au reuşit să lumineze nava şi să realizeze o muţime de fotografii de înaltă rezoluţie. Acestea fotografii au fot ulterior combinate pentru a obţine un model detaliat al navei.

După ce au examinat epava, arheologii maritimi au ajuns la concluzia că aceasta datează din perioada renascentistă. Aproximând că perioada secolelor XV-XVI este cea în care această navă s-a scufundat.

Designul navei descoperite de către arheologi pare a fi similar cu cel al navei daneze de război Gribshunden, descoperită în apropierea coastei suedeze în 1945. Totuşi, cercetătorii nu au găsit indicii care să îi ajute să stabilească numele navei.

Arheologii plănuiesc să continuie explorarea epavei şi chiar să recupereze câteva scânduri pentru a putea stabili cu exactitate perioada în care acestea au fost folosite pentru a construi vasul.

Citeşte şi:

„Bomba cu ceas” de pe fundul Mării Baltice: pericolul care ameninţă omenirea

VIDEO. Două epave ale unor corăbii extrem de rare au fost găsite în Marea Baltică

Bogăţia uriaşă pe care vikingii o deţineau pe o mică insulă din Marea Baltică. Întreaga Suedie era mult mai săracă

Arheologii susţin că au găsit epava navei lui James Cook, rezolvând unul dintre cele mai mari mistere ale adâncurilor mării