Capul unei statui reprezentându-l pe Alexandru cel Mare a fost redescoperit în inventarul unui muzeu

10 08. 2019, 09:00

Descoperirea unor artefacte noi şi nepreţuite nu se poate face doar în siturile arheologice după luni sau chiar ani de săpături, după cum a dovedit directorarea Muzeului Veroia din Grecia, Angeliki Kotarides. Uneori, depozitele muzeelor pot ascunde comori la rândul lor. Astfel, într-o postare pe o reţea de socializare, ea a nunţat că în unitatea de depozitare a instituţiei pe care o administrează a fost descoperit capul unei sculpturi reprezentându-l pe Alexandru cel Mare, notează The History Blog.

Angeliki Kotarides, care de asemenea este şi şefa Departamentului de Antichităţi a regiunii Imathia, a anunţat că sculptura, necunoscută istoricilor şi arheologilor, a fost regăsită între lăzi cu fragmente ceramice. Ea a explicat în anunţul ei de pe reţeaua de socializare că respectivul cap a fost uşor de identificat datorită trăsăturilor specifice care puteau aparţine doar lui Alexandru cel Mare.

Veroia, locul unde se află muzeul administrat de către Angeliki Kotarides, a fost un centru urban important al regatului macedonean din dinastia Argeazilor, mormântul lui Filip II-lea aflându-se la 12 kilometri de această localitate. Arheologii care au efectuat săpături în această regiune explică că regiunea din jurul oraşului Veroia este înţesată de către cimitire antice, a căror vechime variază între secolul V şi secolul II dinaintea erei noastre.

Din cauza localizării într-o astfel de regiune, Muzeul Veroia are o colecţie extinsă de artefacte, care datează începând cu Neoliticul şi care ajung până în perioada otomană, accentul fiind pus pe colecţiile din perioada elenistică.

Vestea bună legată de această redescoperire este că acest cap va fi supus lucrărilor de conservare, dat fiind faptul că din 1970, atunci când a fost dezgropat, a stat în depozit în condiţii impropii. Începând cu anul 2020 va fi inclus în expoziţia permanentă a muzeului, alături de un cap al Medusei, care se află, de asemenea, într-un proces de conservare.

Citeşte şi:

Testamentul lui Alexandru cel Mare, descoperit la peste 2.000 de ani de la moartea sa. Dacă nu ar fi fost ascuns, istoria ar fi arătat altfel astăzi

Cum a murit Alexandru Macedon?

Oraşul pierdut al lui Alexandru cel Mare a fost descoperit prin intermediul imaginilor realizate de spionii americani în 1960

Rămăşiţele regelui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, au fost identificate de cercetători cu ajutorul unor tehnici moderne de criminalistică