Arheologii au descoperit noi detalii despre primele aşezări vikinge din Dublin

28 03. 2020, 09:06

O serie de săpături arheologice preventive, efectuate conform legislaţiei iralndeze înainte construirii unei noi clădiri, au oferit noi detalii despre prima aşezarea vikingă din Dublin, fondată în secolul al IX-lea. Aceste săpături au fost realizate în spatele Castelului din Dublin, iar arheologii au descoperit rămăşiţele unui şanţ, ale unei palisade şi ale unui terasament construite de vikingi, notează The History Blog. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că construcţii ar fi fost folosite pentru a supraveghea şi a proteja vasele folosite atacurile unor altor aşezări din Arhipelagul Britanic.

Vikingii au atacat aşezările din Irlanda înca din 795, însa au rămas nomazi pentru o lungă perioada. Primele aşezări vikinge din Irlanda au fost construite la jumatatea secolului al IX-lea, in jurul anului 841, cand căpetenia Turgesius a cucerit o serie de construcţii gaelice de langă un bazin de maree, cunoscut sub numele de „dubh linn”, un port natural uşor de apărat, de unde navele putea fi trimise rapid spre Golful Dublin şi Marea Irlandei . 

Cuvantul „dubh”, in irlandeza timpurie, înseamnă “negru” sau “întuneric” şi „linn” înseamnă „bazin”. Numele oraşului Dublin este o trimitere la bazinul  format la confluenţa râurilor Poddle şi Liffey, care în decursul secolelor a secat.

Data fiind îndinderea bazinului format de confluenţa râurilor, cercetatorii au ajuns la concluzia că acesta ajungea pana la biserica St Michael, ridicată în secolul XI şi care în prezent se află în centrul aproximativ al Dublinului. De asemenea, această descoperire îi ajută pe istorici să explice reuşeau vikingii sa acosteze pana la 200 de barci în acest port.

Noile săpături au mai adus oferit câteva detalii necunoscute anterior despre istoria Irlandei, arheologii descoperind o cariera de piatra din secolul al XII-lea din care au fost extrase pietre pentru construirea castelului din Dublin. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit zidurile unor ferme, precum şi celulele unei secţii de poliţie din secolul XIX.

Citeşte şi:

De ce puternicii vikingi nu au putut cuceri micuţa Irlanda

Descoperirea unei bărci vikinge extrem de rare a intrigat arheologii

Mormântul remarcabil al unei războinice vikinge ce aruncă o nouă lumină asupra societăţii scandinave

Descoperiri impresionante privind ritualurile de înmormântare ale vikingilor