China înfiinţează primul tribunal pe Internet din lume

20 08. 2017, 14:30

Tribunalul se va axa pe judecarea cauzelor legate de Internet, cum ar fi, spre exemplu, disputele privind achiziţiile făcute în mediul online sau încălcări ale drepturilor de autor, în cazul fişierelor video şi a fotografiilor digitale, informează Rador

 Audierile, de asemenea, vor fi făcute exclusiv în mediul online. Instanţa va verifica autenticitatea reclamanţilor şi a martorilor prin intemediul unor proceduri legate de statutul de membru la un sistem de plăţi online, gestionat de una dintre cele mai mari platforme de comerţ electronic din China. Judecătorii vor fi desemnaţi şi controlaţi de către Partidul Comunist, relatează corespondentul BBC.