Caz extrem de rar: broască ţestoasă atinsă de albinism

07 10. 2015, 16:00

Astfel de cazuri de albinism sunt mai rare la broaştele ţestoase decât la oameni, cu un caz la un milion faţă de un caz la 20.000 înregistrat la oameni.

Este vorba despre o broască ţestoasă Boettger, o specie mediteraneană care cu timpul poate ajunge la 15 centimetri în diametru şi până la 1,5 kg în greutate. În prezent, ea măsoară trei centimetri în diametru la cele 14 de grame ale sale, a declarat Charlene Lebreton, biolog în cadrul parcului Valea Broaştelor Ţestoase.

Ea a fost instalată în biroul biologului şi mănâncă fructe denumite ‘smochinul de Barbaria’, care este un cactus nativ din Mexic ce creşte abundent şi în zona bazinului mediteranean ajungând până la înălţimea de cinci metri.

Primind numele ‘Hope’, micul pui de ţestoasă iese numai două ore pe zi într-o bucată de natură vie numită terrarium pentru a fi privită de vizitatori, deoarece lumina soarelui în această perioadă a anului este mai puţin puternică, a precizat biologul.

„Pielea sa nu are nici o pigmentare. Este extrem de sensibilă la lumina naturală şi artificială”, a declarat Lebreton.

Valea Broaştelor Ţestoase de la Sorede deţine 32 de specii de broaşte ţestoase, cu un total de aproximativ 540 broaşte ţestoase, inclusiv două de dimensiuni foarte mari, broasca ţestoasă de Galapagos şi broasca ţestoasă de Seychelles.

Sursa: Agerpres