Studiile genetice arată că există două specii de panda roşu

06 03. 2020, 08:41

Un studiu care a fost efectuat de către o echipă de cercetători din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe a stabilit faptul că nu există o singură specie de panda roşu, în realitate există două specii distincte: una care îşi are originea în pădurile din China şi una care provine din pădurile din munţii Himalaya, notează Reuters.

Oamenii de ştiinţă care efectuat acest studiu au explicat faptul că ursul panda chinezesc poate fi identificat în zone precum nordul Myanmarului, sud-estul Tibetului şi în provinciile Sichuan şi Yunnan din China; în timp ce ursul panda roşu de Himlaya are un areal care cuprinde Nepalul, India, Buthanul şi sudul Chinei.

Identificare celor două specii reprezintă, după cum explică oamenii de ştiinţă, un pas important al eforturilor de conservare, mai ales în situaţia în care, la nivel mondial, mai există aproximativ 10.000 de exemplare. 

„Pentru a păstra unicitatea genetică a celor două specii, ar trebui să evităm încrucişarea lor în captivitate”, explică biologul Yibo Hu, autor al studiului şi membru al Academiei Chineze de Ştiinţă. Cercetătorii care au lucrat la acest studiu explică faptul că apariţia hibrizilor dintre cele două specii va duce la pierderea adaptărilor genetice pe care fiecare specie şi le-a creat pentru a supravieţui arealului în care a evoluat.

Credit foto: Pixabay

În trecut, oamenii de ştiinţă au propus împărţirea urşilor panda roşii în două subspecii, dar acesta este primul studiu care a oferit date genetice care să dovedească diferenţele dintre acestea.

Cele două specii diferă prin culoarea blăni: „Panda roşii din Himalaya au mai mult alb pe faţă, în timp ce urşii panda roşu chinezeşti au mai mult roşu, cu mai puţin alb pe ea. Inelele de pe coada urşilor chinezeşti sunt mai distincte decât cele ale urşilor din Himalaya, inelele întunecate fiind mai roşii închise şi inelele palide mai albicioase”, explică dr. Hu.

Studiul a fost publicat în Science Advances.

Citeşte şi:

Primul urs panda roşu din România

Peggy, o femelă de Panda roşu, noua atracţie de la Zoo Braşov

Cum se bucură doi urşi panda roşii de zăpadă. Clipul a devenit viral

De ce puii de panda se nasc atât de mici?