Timpul-basica da gol numai de sus

Nu ma obsedeaza timpul asa cum pe unii ii obsedeaza masinile scumpe, bijuteriile, destinatiile exclusiviste… Pe mine timpul ma obsedeaza pentru ca sper in continuare sa gasesc in peretii lui o fisura, una cat de marunta, care sa ma scoata viu de cealalta parte a sa.

Pentru asta am si asteptat cu nerabdare previziunile pe care, cateva pagini mai incolo, Dan-Silviu Boerescu le face in legatura cu anul 2030. Visand la o fisura, macar una, care sa ma duca viu de cealalalta parte a timpului.

Pana una-alta, insa, traiesc in timpul imediat, fizic, in care mananc si beau, ma zbat sa supravietuiesc si ma descompun. Datorita lui exista clepsidra si ceasornicul, datorita lui stim cand ne-am nascut dar nu si cand vom disparea, doar el transforma asteptarile in certitudini, numai el garanteaza functionarea sistemelor economice si politice, cu el ne strecuram printre intamplari. Pe acesta-l iubim cel mai mult.

Mai e si acel timp de seara, nemasurabil cu ceasul, de la care se revendica poetii si cu care dialogheaza vizionarii. Cu acest timp nu se inainteaza in ordinea asa-zis fireasca a lucrurilor. Ii zicem timp subiectiv pentru ca il masuram cu sufletul, iar cei care lucreaza mult cu el sunt intr-un permanent pericol de prabusire in interior.

Si apoi exista, cred, un al treilea timp, timpul-basica, timpul-punga, care se acumuleaza in timpul fizic, dar nu se implica in curgerea acestuia. Este un timp adunat cumva in spatele istoriei, greu de afirmat ca realitate, inexistent pe ceasuri. E un timp aflat la intalnirea dintre timpul fizic si cel subiectiv, dar care nu erupe gratie materiei si nici gratie intimitatii noastre. O face insa, atunci cand o face, cu sprijinul amandurora si fara stiinta vreuneia.

Acesta este timpul-basica, timpul-punga, care erupe numai potrivit legilor sale, straine de ale timpului obiectiv, straine de ale timpului subiectiv. Asemenea pungi temporale se golesc rar, iar cand o fac, timpul lor se varsa in revelatii si revolutii.