Povestea unui mare campion român ajuns ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. S-a trezit cu o mortăciune lângă el şi a fost cusut de pat
Pe scurt, Simion lucrează la Brigada Antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informaţii, cea care asigură intervenţia anti/contrateroristă la nivel naţional, dar şi securitatea aeroportuară pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară, precum şi securitatea zborurilor companiilor româneşti de aviaţie. Sau altfel spus: un tip căruia i-au plăcut acţiunea şi riscul îşi întreţine în continuarea vie pasiunea într-un alt mediu. Într-o zi de iunie nici prea caldă, dar nici prea răcoroasă, Dănuţ Simion a acceptat să vorbească pentru ProSport despre călătoria sa pe stadionul de atletism şi trecerea către o lume în care susţine că şi-a găsit liniştea.
Începem abrupt. De fapt, Dănuţ începe abrupt. Imediat după Revoluţie, puştanul merge în pasul ştrengaruui de la şcoală spre alimentară, de la alimentară spre casă. “Înainte se făceau selecţii în şcoli, venea un antrenor sau un profesor şi se efectuau testele pe nişte serii pe 30 de metri. Eu nu m-am clasat printre primii trei elevi, dar am ajuns până la urmă la atletism în Slobozia, oraşul meu natal. Dar după numai două săptămâni m-am ales cu o pneumonie, eram mic şi nu m-am mai dus la atletism, mama fiind cadru medical. S-a speriat şi mi-a interzis să mă mai duc la fugăreală”, deschide fereastra larg spre trecut Simion. Întâlnirea cu acul de seringă n-avea cum să-l determine să se lase de sport şi şcolarul din Slobozia abia începea o cursă fără sfârşit prin întortocheata viaţă de sportiv român al anilor ’90. “Pneumonia a trecut, recuperarea a decurs bine şi în următorul an un vecin mi-a zis să mergem să alergăm la stadion. Aşa m-am reîntors pe teren, dar doar pentru o perioadă scurtă”, mai aruncă Dănuţ o privire nostalgică prin tunelul amintirilor. Pretinde că era genul de copil căruia nu i-ar fi inhibat elanul spre joacă şi sport niciun tsunami şi a spune că a încasat cu demnitate fiecare palmă de urs primită de la viaţă.