Rugby-ul ajunge la muzeu

30 08. 2007, 10:00

Incepand cu 1 septembrie si pana pe 20 octombrie, „du qauy Branly” va oferi o imagine ampla asupra traditiilor si a istoriei celor 20 de tari participante la turneul final de rugby aruncand , in acelasi timp, o perspectiva originala asupra popoarelor din Africa, Asia, Oceania si cele doua Americi.

Initiativa organizatorilor se potriveste ca o manusa muzeului, activitatea acestuia fiind dedicata exclusiv promovarii culturii din tarile non-occidentale.

Expozitia se va bucura de o vasta colectie de fotografii, mare parte dintre ele oferite de federatia neo-zeelandeza de rugby, care vor permite vizitatorilor un periplu fictiv prin istoria civilizatiei maori si prin istoria rugby-ului, in general.

De altfel, muzeul va organiza o zi speciala dedicata Noii-Zeelande, cea mai titrata echipa nationala din lumea sportului cu balonul oval. Intitulat „Ka mate, Ka ora”, dupa celebrul dans ritual pe care jucatorii All Blacks il executa inaintea fiecarui meci, programul se va bucura de prezenta unor jucatori legendari care au activat de-a lungul timpului in selectionata neo-zeelandeza, a unor antrenori si oameni de stiinta.

In cadrul celor aproape sapte saptamani de expozitie, organizatorii vor prezenta o serie de filme documentare, prilej cu care vizitatorii vor putea afla informatii inedite despre istoria triburilor din Africa, Asia si Oceania si despre arta tatuajelor.

Urmand aceleasi coordonate, muzeul va oferi publicului o colectie originala a unui tanar artist samoan, Greg Semu, cel care va prezenta o combinatie de arta fotografica si pictura reprezentand istoria colonizarii popoarelor maori. Insolita prezentare se anunta cu atat mai interesanta cu cat va fi centrata in jurul imaginii istorice a lui Napoleon Bonaparte.

Principalul punct de atractie va fi insa un teren de rugby inconjurat de drapelele tarilor participante, teren care fi amenajat pe acoperisul cladirii. Cu aceasta ocazie, participantii vor putea fotografia vedetele preferate si vor participa la diferitele evenimente prezentate de catre organizatori.