Luna octombrie este plină de fenomene astronomice. Pe cer va putea fi admirat fenomenul Orionide, precum şi nebuloasa Tarantula

06 10. 2016, 19:00

Ploaia va avea maximul pe data de 21 octombrie, moment în care vor putea fi observaţi peste 20 de meteoriţi pe oră care vor arde în atmosfera Pământului, însă din cauza luminii Lunii ploaia va putea fi observată şi mai înainte – din 5 octombrie până pe 15 octombrie, înainte de zorii zilei.

În fiecare an, Pământul trece prin coada cometei Halley de două ori, în mai a avut loc ploaia de meteoriţi Eta Aquaridele. Pentru a urmări meteoriţi, luna aceasta persoanele interesate vor trebui să se trezească devreme înainte de răsăritul soarelui.

După cum sugerează şi numele, meteoriţii par a fi originari din constelaţia Orion. 

Nebuloasa Tarantula

Dacă ploaia de meteoriţi nu este un eveniment interesant pentru unele persoane, în octombrie, locuitorii emisferei de sud vor avea posibilitatea de a observa o nebuloasă (locul în care iau naştere stelele). Pe parcursul lunii octombrie, nebuloasa Tarantula va fi vizibilă în apropierea micilor nori Magelanici (cea mai mare şi mai luninoasă galaxie vizibilă din emisfera sudică).

Cinci planete pe cerul întunecat

Pe întreaga planetă vor putea fi observate planetele Venus, Saturn şi Marte, în partea vestică, planetele vor fi mult mai luminoase, mai ales după apusul soarelui.

În 28 octombrie, Venus va putea fi observat în linie cu Saturn. Locuitorii emisferei nordice vor putea observa şi planeta Mercur, cea mai mică planetă din Sistemul Solar, precum şi cea cu o activitate tectonică asemănătoare cu cea a Pământului. Mercur va putea fi admirată cel mai bine în a doua săptămână din octombrie. 

Pe cer va putea fi admirată lumina zodiacală 

Denumirea poate părea astrologică, însă lumina zodiacală este un fenomen astronomic real cunoscut şi cu denumirea de zorii zilei falşi.

Fenomenul poate fi observat doar la mare distanţă de luminile oraşului, în locuri din care poate fi privită Caleea Lactee noaptea (precum Sydney). 

Însă pentru cei care nu locuiesc în Sydney, pe orizontul cerului va putea fi observată o lumină stranie. ,,Lumina va fi sub forma unei piramide vagi ce se va extinde de pe orizontul estic, la scurt timp după răsăritul soarelui,”  explică Earth Sky.

Aşadar, în orice parte a globului te-ai afla luna aceasta, cu echipament sau fără, priveşte spectacolul astronomic de pe cer.

Sursă: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Astronomii au descifrat codul morse descoperit pe Marte – FOTO
 
Astronomii au descoperit noi indicii referitoare la modul în care s-a format Luna. Sunt mult mai dramatice decât se credea
 
Un semnal neobişnuit a fost obţinut de astronomii ruşi. Este posibil să aibă origine EXTRATERESTRĂ
 
Această imagine realizată de telescopul spaţial Hubble în 1995 a revoluţionat viitorul astronomiei