O metodă inovativă poate da naştere unei noi generaţii de avioane

27 10. 2018, 19:00

„Sunt multe ecuaţii pentru că există multe fenomene. Acestea sunt încercări de a descrie în mod matematic fenomene fizice pentru a înţelege şi a rezolva probleme din cadrul acestora. Problemele nu se pot rezolva doar cu ajutorul cuvintelor. În acest caz, problema este modul de construire al unui vehicul perfect de zbor pentru anumite misiuni şi scopuri”, a precizat Hilton. Cercetătorul a analizat modele independente unele faţă de altele, apoi le-a pus împreună, relatează Phys.

„Dacă nu foloseşti modelul corespunzător, restul devine irelevant. Poate fi un model care este consecvent pentru sieşi dar nu poate fi aplicat în realitate”, a afirmat cercetătorul. „Desigur, singura cale de a valida un model este de a realiza experimente şi chiar şi atunci, introduci o altă realitate care este experimentul şi nu un vehicul real. Deci, ambele sunt idealizări”, a adăugat Hilton.

Hilton a început prin analizarea teoriei deformaţiei elastice da Vinci-Euler-Bernoulli. „Este deterministă, în sensul că determină dacă un fenomen este real bazându-se pe un set de ecuaţii care dau un set de răspunsuri”, a precizat Hilton. La aceasta a adăugat teoria Timoşenko, care ia în considerare efectele de deformare cu proprietăţi realiste precum vântul. Acestea au fost îmbinate cu teoriile proprietăţilor vâscoelastice ale materialelor – care includ comportamentul materialului în timp, ceea ce este extrem de important în materialele compozite şi în metalele care suportă temperaturi ridicate.

Mai mult, există probabilităţi că anumită lucruri s-ar putea întâmpla.

„Putem pleca de la premiza că proprietăţile materialelor sunt sigure, dar în realitate nu este aşa. Gândiţi-vă la turbulenţe. Pot fi bruşte şi imprevizibile în forţă şi direcţie”, a adăugat cercetătorul.

Noua analiză a lui Hilton oferă un nou model care ia în considerare cât mai multe fenomene, dar nu toate. Aceasta, deşi mai incluzivă, este un început pentru descrierea, din punct de vedere matematic, a lumii imprevizibile non-liniare, adevărate.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Serviciu ”flying taxi” de la Uber ar putea funcţiona prin intermediul unui vehicul de zbor cu propulsie electrică

Inspiraţi de tehnologia dronelor cei de la Porsche ar putea crea „maşini zburătoare” pentru transport de pasageri

Cum arată şi ce preţ va avea maşina zburătoare disponibilă în 2017 – FOTO+VIDEO

Zbor în premieră din Australia în România cu un avion monomotor: 18 mii de kilometri parcurşi în 14 zile