Trailerul lansat de NASA înainte de istorica misiune Perseverance pe Marte

27 07. 2020, 16:34
Credit foto: NASA

NASA a realizat un trailer animat al viitoarei misiuni către Marte. Trailerul are un minut şi prezintă misiunea pe înţelesul tuturor. Sunt prezentate roverul, elicopterul şi locul de aterizare.

NASA a lansat trailerul misiunii către Marte, care va decola pe 30 iulie de la Cape Canaveral, din Florida.

Spre deosebire de alte prezentări ale unor misiuni spaţiale, noul trailer al misiunii către Marte este un desen animat care învață despre rover-ul Perseverance, despre elicopterul Ingenuity, dar şi despre locul aterizării pe Marte, craterul Jezero.

Nava va duce pe Marte un meteorit

Partea mai puţin cunoscută, însă foarte interesantă a misiunii, constă în faptul că nava va duce acasă un meteorit de pe planeta Marte găsit pe Pământ, în Oman.

Meteoritul va fi folosit pentru calibrarea instrumentelor de măsură de pe roverul Perseverance.

Dacă zborul va avea loc așa cum a fost plănuit, în 18 februarie 2021 roverul Perseverance ar trebui să aterizeze în craterul Jezero. Acolo își va începe misiunea de căutare a indiciilor existenței vieții extraterestre pe Marte.

Roverul Perseverance reprezintă elementul central al misiunii Mars 2020 și va fi echipat cu o varietate de instrumente pentru a obține date despre geologia planetei.

Oficialii NASA explică faptul că Perseverance reprezintă un avans tehnologic al agenției și că de reușita acestuia ar putea depinde modul în care vor fi gândite următoarele proiecte. Mai exact, la bordul roverului se va afla un instrument care va putea produce oxigen din dioxidul de carbon aflat în atmosfera marțiană, acesta putând fi util unei viitoare misiuni cu echipaj uman.