O bucată de ciment a fost găsită în inima unui bărbat. Cum a ajuns acolo

08 10. 2021, 09:30
Credit foto: Unsplash / Olga Kononenko

Un bărbat care a acuzat dureri în piept a fost uimit să afle că în inima sa a fost găsită o bucată de ciment de 10 centimetri.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani a ajuns la spital după două zile în care a suferit dureri în piept și dificultăți de respirație, potrivit raportului cercetătorilor de la Școala de Medicină a Universității Yale, publicat în Jurnalul de Medicina din New England.

Cu o săptămână mai devreme, bărbatul suferise o intervenție la coloana vertebrală pentru a trata o vertebră ruptă sau ceea ce medicii numesc fractură vertebrală de compresie, ca urmare a osteoporozei sau slăbirea oaselor.

Bărbatului i s-a făcut o cifoplastie, o procedură prin care medicii injectează un tip special de ciment în vertebră ca să o ridice la înălțimea corespunzătoare și să o împiedice să mai cadă, potrivit Universității Johns Hopkins.

Cifoplastia, o procedură sigură

Cifoplastia este onsiderată sigură, mai puțin de 2% dintre persoanele supuse procedurii experimentează o complicație. Dar un posibil risc este ca cimentul să se scurgă din os în alte zone, ceea ce poate provoca blocarea unui vas de sânge, potrivit Live Science.

Exact așa s-a întâmplat în cazul bărbatului. Cimentul s-a scurs din os în vene, unde s-a întărit, ajungând la inimă, au explicat cercetătorii.

După efectuarea unei radiografii și a unei tomografii computerizată s-a văzut un corp străin în inima bărbatului. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală cardiacă de urgență, în timpul căreia medicii au găsit o bucată subțire și ascuțită de ciment care se rupsese în camera superioară dreaptă a inimii și îi perforase plămânul drept.

Bărbatul nu a suferit complicații în urma intervenției chirurgicale și după o lună s-a recuperat complet.

Citește și: 

O „inimă umană” de mărimea unei semințe de susan s-a dezvoltat de una singură în laborator

De când începe inima să bată? Câteva lucruri interesante despre corpul tău

Siliconul din implanturile mamare poate duce la moarte celulară