Roverul Zhurong al Chinei a intrat în hibernare pentru a supraviețui iernii marțiene

27 05. 2022, 20:00

Zhurong, roverul marțian al Administrației Naționale Spațiale Chineze (CNSA), se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum: supraviețuirea iernii aspre de pe Marte.

Roverul explorează suprafața Planetei Roșii de peste un an – un rezultat fenomenal, având în vedere că misiunea sa inițială prevedea ca roverul să cutreiere aproximativ 90 de zile marțiene (92 de zile terestre).

La 15 mai 2021, China a devenit a doua țară care a reușit să aterizeze cu succes un rover pe Marte. De atunci, roverul, numit după un zeu chinez al focului, a explorat Utopia Planitia de pe Marte, trimițând imagini, explorând topografia planetei și realizând activități științifice importante.

Zhurong a raportat câteva caracteristici interesante ale Planetei Roșii

Acum, după cum a relatat CNSA, pentru a supraviețui iernii marțiene, roverul s-a adăpostit, intrând în hibernare.

Condițiile meteorologice de la Utopia Planitia nu sunt cele mai bune în acest moment.

O furtună de praf a redus sever capacitatea de a colecta energie solară, lucru atestat de senzorii de pe rover și de satelitul însoțitor Tianwen-1 care a survolat planeta. Se pare că praful va fi cel care va ucide un alt membru al populației robotice de pe Marte, InSight de la NASA, scrie IFL Science.

Temperaturile reprezintă, de asemenea, o problemă majoră. În prezent, temperatura maximă în timpul zilei este mai mică de -20°C, dar noaptea aceasta scade până la -100°C. Și va fi din ce în ce mai frig.

Roverul Zhurong a raportat caracteristici interesante ale Planetei Roșii

Solstițiul de iarnă în emisfera nordică a planetei Marte are loc pe 26 iulie, iar micul rover va trebui apoi să înfrunte cele 154 de zile de iarnă până la începutul primăverii, care va avea loc pe 26 decembrie 2022. În această perioadă, Zhurong își va întinde roțile și va începe să lucreze din nou.

În timpul misiunii sale prelungite, roverul Zhurong a raportat câteva caracteristici interesante ale Planetei Roșii, inclusiv posibilitatea ca apa lichidă să fi fost prezentă mai mult timp decât se credea anterior.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Noi indicii despre „ușa” misterioasă de pe Marte. Ce a descoperit NASA?

NASA a dezvăluit primele sale planuri de a trimite doi astronauți pe Marte

Mostrele colectate de pe Marte ar putea contamina Pământul?

NASA a detectat un „cutremur monstruos” pe Marte, cel mai mare înregistrat vreodată pe o altă planetă