Lepra, boala străveche pe care medicii nu au descifrat-o nici astăzi
Chiar dacă a fost descoperită acum aproape 3.500 de ani, oamenii de știință nu dețin nici acum multe informații esențiale despre lepră, care să-i ajute la eradicarea acesteia.
Lepra este o boală infecțioasă cronică, ce afectează pielea, nervii și mucoasa membranelor. Boala evoluează rapid, iar în final provoacă pete albe, amorțeală, slăbiciune musculară și paralizie. În ciuda acestor efecte devastatoare asupra corpului provocate de lepră încă din anul 1400 î. Hr., această maladie este, și astăzi, plină de mistere.
De exemplu, nimeni nu știe cu exactitate cum a apărut lepra, iar oamenii de știință nu sunt siguri nici acum de modalitatea în care boala este răspândită. Totodată, nici diagnosticarea nu este simplă.
Întrebările din jurul leprei, fără răspuns și astăzi
Unul dintre singurii purtători cunoscuți ai bacteriei care provoacă lepra (Mycobacterium leprae) este tatu, un mamifer care arată ca un șobolan uriaș, cu un bot lung și acoperit cu o armură groasă.
„Este o boală foarte complexă, iar multe informații despre lepră reprezintă un puzzle extrem de captivant, chiar și în zilele noastre”, a spus Gangadhar Sunkara, specialist în dezvoltarea medicamentelor și liderul companiei farmaceutice Novartis. În ciuda eforturilor medicilor de a limita răspândirea, aproape 3 milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu lepră, iar în jur de 200.000 de cazuri noi sunt descoperite anual, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Totuși, în 2020, cifra noilor cazuri a fost mai mică (128.000 de noi diagnosticări). În această privință, Cairns Smith, profesor de sănătate publică de la Universitatea Aberdeen, are o explicație: el spune că în jur de 140.000 de cazuri nu au fost depistate din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19.
E drept, în ultimii 40 de ani, au fost făcuți pași importanți în ce privește tratamentul, în special după ce OMS a introdus, în 1982, terapii complexe pentru lepra multibacilară. De exemplu, unul dintre tratamente presupune administrarea unei combinații de trei pastile: două sunt luate o dată pe lună, iar una este înghițită zilnic. Această schemă a avut un impact semnificativ în ce privește încetinirea evoluției bolii, în multe cazuri a fost prevenită paralizia, potrivit BBC.
Răspândirea leprei, în continuare o problemă
Însă descoperirile nu au putut opri și răspândirea leprei. Potrivit lui Venkata Pemmaraju, liderul programului dedicat leprei al OMS, sunt mulți factori care pun bețe-n roate medicilor. Unul este acela că bacteria Mycobacterium leprae este replicată extrem de încet – asta înseamnă că o persoană infectată poate avea simptomele bolii într-un termen ce variază de la 2 la 20 de ani. Iar termenul lung de incubare reprezintă un pericol nu doar pentru cel infectat, ci și pentru persoanele din jur, pentru că nu se știe dacă bacteria a fost răspândită sau nu.
O altă problemă este rezistența la antibiotice a Mycobacterium leprae. Primul tratament care s-a dovedit a fi eficient, în anul 1940, a fost dapsona. Însă, din anii 1960, medicamentul a devenit tot mai ineficient. Chiar dacă astăzi există mai multe opțiuni, rezistența la medicamente este o problemă care persistă.
Însă în vreme ce continuă cercetările pentru diagnostic mai rapid și tratament mai eficient, pacienții se confruntă și cu alte probleme, cum ar fi stigmatizarea. Iar aceasta nu a dispărut nici în ziua de azi.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un ingredient comun, folosit în siropul de tuse, ar putea trata boala Parkinson