Cat de secret este un cod secret? (I)

09 01. 2008, 11:26

In lungul timp trecut de la aparitia primelor coduri pana in zilele noastre, evolutia metodelor de incifrare a fost direct influentata de contextul istoric al fiecarei perioade. Diversele razboaie purtate, jocurile politice, evolutia comertului, au lucrat impreuna la perfectarea metodelor de transmitere in siguranta a unui mesaj catre destinatarul sau.

Sa ne amintim ca aceste coduri secrete stau in centrul cotidianului, fiind unele dintre cele mai importante piese ale tehnologiei: cardurile bancare, conexiunea la internet, decodoarele pentru televizor, telefoanele mobile sau legaturile prin satelit, toate au la baza coduri.

Istoria criptografiei, stiinta scriiturilor secrete, au acelasi punct de pornire. Primele exemple pleaca de la textele religioase sacre, atunci cand informatia continuta in aceste texte era rezervata unei elite instruite si alese.

Misticii, magii, ghicitorii, numerologii, alchimistii, initiatii si alti adepti ai ezoterismului au dezvoltat numeroase sisteme de incifrare, dand initial literelor semnificatii magice, iar apoi atribuindu-le o valoare numerica. Foarte repede, utilizarea codurilor a fost preluata si folosita cu succes in armata si in conducerea statului.

Decalajul literelor din alfabet este cunoscut in istorie ca fiind Cifrul lui Cezar, intrucat generalul roman folosea acest sistem pentru a-si transmite ordinele.
Este inca foarte usor de folosit, mai ales daca mesajul are si o cheie de decodificare. Aveti nevoie doar de un mesaj de transmis, o metoda de incifrare si o cheie…secreta.

Cifrul lui Cezar

Nu se cunoaste eficacitatea acestei metode de codare in cazul lui Iulius Cezar, dar ea si-ar fi putut dovedi eficienta, avand in vedere ca putini dintre dusmanii erau alfabetizati..
Chiar daca acestia ar fi avut capacitatea de a citi, in acea perioada nu existau notiuni de criptografie, deci, nici metode de a sparge acest cod.

Astazi, acesta etapa a codificarii face parte din coduri mai complexe, cum ar fi Cifrul lui Vigenere sau algoritmul de incriptare ROT13.
Ca oricare alta incifrare prin substitutie monoalfabetica, Cifrul lui Cezar este usor de descifrat si ofera o slaba protectie a mesajelor.
Cifrul Vigenere

La baza sistemului se afla o cheie, prezenta de obicei sub forma unui cuvant sau a unei fraze. Pentru fiecare caracter folosim o litera a cheii pentru a efectua substitutia, deci cu cat acesta va fi mai lunga si mai variata cu atat textul va fi mai bine incifrat. Daca cheia este aleasa aleator si daca este mai lunga decat mesajul in sine, rezultatul este teoretic, incasabil.

Deoarece codurile cu o singura cheie erau prada usoara si mesajul initial nu ajungea la destinatar, a fost adoptat sistemul cu doua chei, una publica si una privata. Cheia publica era la indemana mediului prin care se filtra mesajul, iar cea privata se afla doar in posesia destinatarului, singurul care il purtea citi.

Era o vreme cand pasaje intregi din opere literare erau incifrate pentru a ascunde mari secrete, fiind suficient ca cei doi corespondenti sa aiba cate un exemplar din aceiasi carte pentru a intelege mesajul.
Viitorul suna bine