Staycation: «călătorie» la tine acasă

25 04. 2011, 00:00

Deci, nu se poate petrece concediul şi acasă? „Păi ce, ăla-i
concediu?” zic unii. Oameni buni, e concediu, dar depinde ce
aşteptaţi voi de la concediu şi cum îl definiţi. E vorba despre o
perioadă în care nu sunteţi obligaţi să mergeţi la serviciu şi
aveţi timp să faceţi multe dintre lucrurile care vă plac, în loc de
cele pe care trebuie să le faceţi. Timp de o lună,
sunteţi plătit fără a trebui să mergeţi la
serviciu
, vă daţi seama? Asta e esenţa concediului, iar
cei care înţeleg astfel lucrurile sunt mult mai puţin predispuşi
frustrărilor.

Uite aşa a luat avânt – cel puţin în Occident, iar noi vă
semnalăm tendinţa – un nou concept: staycation îi zice, în
Statele unite, şi stoliday sau holistay în Marea
Britanie. Vine de la stay (stay at home, adică a
sta acasă) şi, după caz, vacation sau holiday
(vacanţă) şi înseamnă exact lucrul de care vă temeţi: o vacanţă
petrecută acasă, în localitatea de domiciliu, dar nu muncind (lasă,
că nu trebuie să zugrăviţi anul ăsta, că oricum n-aveţi bani; e
criză, aţi uitat?) ci făcând chiar activităţi plăcute, de vacanţă:
vizitaţi obiective turistice din localitate sau din apropierea ei,
jucaţi în tihnă o canastă, un Monopoly sau ce mai jucaţi voi, vă
vedeţi de hobby-urile voastre dragi, pentru care, altminteri,
n-aveţi niciodată destul timp; dacă aveţi unde, faceţi un grătar cu
prietenii şi staţi de vorbă până târziu, că doar a doua zi nu
mergeţi la serviciu… ei, hai, că se găsesc destule lucruri
plăcute de făcut într-o zi şi chiar de-a lungul mai multor
zile.

Totul e să vă băgaţi în cap că E VACANŢĂ şi să încercaţi să nu
cădeţi în capcanele întinse de obişnuinţa noastră cu un anumit mod
de viaţă. De exemplu, nu faceţi greşeala să vă duceţi la serviciu,
ca să mai rezolvaţi o chestie care vă stă pe creier, dar care, în
fond, s-ar putea rezolva foarte bine şi după concediu. (Bine, se
mai poate întâmpla şi ca şeful să vă cheme de acasă – dacă tot
n-aţi plecat – fiindcă i s-a năzărit şi lui că trebuie rezolvată
urgent o chestie care n-a presat pe nimeni până atunci. Dacă ştiţi
că aveţi un şef cu astfel de porniri, nu-i spuneţi că aveţi de gând
să petreceţi concediul acasă – ziceţi-i că plecaţi undeva depaaarte
de tot…)

Să punem lucrurile în
contextul lor istoric

Iniţial, ideea vacanţei la domiciliu a apărut ca expresie a
preocupărilor unor ecologişti dornici să ajute mediul măcar prin
faptul că nu mai călătoreau pe distanţe lungi, cu comsecinţele
ambientale aferente (transportul aerian e un factor major de
poluare atmosferică, în caz că nu ştiaţi, iar transportul rutier –
tot aşa). Apoi, peste criza ecologică – de care se preocupau prea
puţini, din păcate – a venit criza economică, de care,
vrând-nevrând, s-au preocupat/au fost loviţi mult mai mulţi. Iar pe
fondul acestei din urmă crize, staycation a devenit,
dintr-o idee trăsnită a câtorva ciudaţi cu idei verzi, o idee
interesantă din punct de vedere economic, ba chiar în vogă.

Conceptul a ajus la modă în SUA în timpul crizei financiare din
anii 2007-2010, când cei care şi-au putut păstra casele şi nu le-au
pierdut în dezastre ipotecare au ajuns la concluzia că nicăieri
nu-i mai bine ca acasă, mai ales în concediu. În 2009, când criza a
traversat Oceanul Atlantic şi a ajuns în Marea Britanie, lira
sterlină s-a depreciat atât de mult, iar dobânzile la creditele de
economii au scăzut aşa de tare, încât vacanţele în străinătate au
devenit accesibile unui număr mult mai mic de britanici decât
fuseseră până atunci. Soluţia ? Holistay.

Ce bine – şi ieftin – e
acasă!

Obiectiv vorbind, avantajele sunt evidente: economisiţi
costurile transportului, ale asigurărilor medicale, ale cazării şi
o parte din costul mâncării; nu mai daţi banii pe suveniruri
kitsch-oase cu care, la întoarcere, v-aţi decora casa, în paguba
ei; nu mai faceţi bagaje – împachetează, despachetează -, nu mai
târâţi valize grele prin aeroport şi nu mai staţi la coadă la
check-in – descalţă-te, încalţă-te – stresaţi de faptul că s-ar
putea să pierdeţi avionul…

Pentru o comparaţie pe latura financiară, în SUA, conform
estimărilor realizate de Asociaţia Americană a Automobiliştilor, un
concediu costă cca. 244 USD pe zi, pentru două persoane – doar
cazare şi masă. Când se adaugă transportul cu avionul, o vacanţă de
10 zile, pentru un cuplu cu doi copii, poate ajunge să coste în jur
de 10.000 de dolari.

De altfel, dacă vreţi să cheltuiţi nişte bani ca să vă faceţi
concediul, se poate face asta foarte bine şi stând acasă: dai un
ban ca să beneficiezi de confort dar, oricum, dai mai puţin decât
dacă ai pleca.

Conceptul de staycation, deşi, în aparenţă, nu
stimulează consumul şi, prin urmare, nu ajută creşterii economice,
de fapt, s-a dovedit a avea efect asupra economiilor locale şi
asupra unor anumite tipuri de comerţ şi servicii.

De pildă, mulţi „staycationişti” occidentali încearcă să se
simtă în concediu evitând să-şi consume timpul cu corvezi casnice
precum aprovizionarea, gătitul şi spălatul vaselor. Dacă una dintre
plăcerile vieţii la hotel sau pensiune e aceea că nu mai trebuie să
te preocupi tu de grija mesei, atunci de ce să nu ai aceleaşi
înlesniri şi acasă, pe perioada concediului? Şi atunci, oamenii îşi
comandă, zilnic, mâncare gătită, eventual pe baza unor abonamente
săptămânale, ca să iasă mai ieftin, sau mănâncă la restaurantele
locale. (Dai un ban, dar nu speli vase.) Aşa au apărut şi companii
care profită de tendinţă, aprovizionând cu mâncare lumea aflată în
concediu la domiciliu sau oferind servicii de curăţenie – întocmai
ca la hotel.

Vacanţa şi economia
capitalistă

Există şi o altă perspectivă asupra staycation: unii
înţeleg conceptul pur şi simplu ca petrecerea concediului în ţară,
nu în străinătate, iar acestă abordare are şi ea, uneori, rezultate
economice neaşteptate. Astfel, în Marea Britanie, mulţi locuitori
au decis, în 2009 – când a scăzut rău de tot lira sterlină, cum
ziceam – să renunţe la a mai merge în Spania, Grecia or Franţa, dar
nu au renunţat şi la plecarea de acasă. În dorinţa de a schimba
locul şi aerul, mulţi s-au îndreptat spre o soluţie ieftină şi la
îndemână: aşa numitele static caravans: acestea sunt un
fel de barăci ori căsuţe prefabricate, mici, fără etaj, în genul
căsuţelor de camping; nu sunt bune pentru locuit iarna, dar sunt
perfect acceptabile pentru vară, sunt ieftine şi pot fi amplasate
într-unul dintre numeroasele campinguri speciale cu care e dotată
ţara.

Ideea e simplă: cumperi căsuţa – care costă 18.000-19.000 lire
sterline, pentru un model obişnuit – şi o amplasezi într-un
camping. Te duci şi îţi faci vacanţa în ea când ai chef, iar în
restul timpului, permiţi proprietarilor campingului – ca plată
pentru faptul că îţi găzduiesc casa de vacanţă pe terenul lor – să
o închirieze altor doritori de vacanţe ieftine.

Firma Haven Holidays, unul dintre cei mai mari deţinători de
astefel de campinguri din Marea Britanie, şi-a văzut afacerile
prosperând în chip neaşteptat, în ciuda crizei sau, mai degrabă,
din cauza ei. În anul 2009 – acela cu scăderea lirei – vânzările de
barăci de vacanţă au crescut, din martie până în august, cu 38%,
creştere pusă pe seama răspândirii conceptului de
staycation, ca urmare a recesiunii.

Iar paradoxurile nu se opresc aici. Pare evident că o vacanţă
acasă nu ajută industria turismului şi totuşi – încurcate şi bizare
sunt căile economiei! – în anul 2008, agenţiile de turism din multe
oraşe americane au început să promoveze chiar ele conceptul de
staycation. De ce? Pentru că era un an cumplit de greu
pentru toată America şi era nevoie de solidaritatea tuturor
proprietarilor de afaceri în faţa ameninţării. Afacerile locale din
oraşe pierdeau mulţi bani din lipsa turiştilor, iar dacă localnicii
ar fi plecat şi ei în vacanţă, cine ştie unde, economia locală s-ar
fi dus naibii. Şi atunci, agenţiile au început să promoveze, în
lipsă de ceva mai bun, vacanţele la domiciliu, încurajând
localnicii să rămână acasă şi să-şi cheltuiască banii în oraşul de
baştină, ca să nu dea toată lumea faliment.

Ce-i de făcut (acasă, în
concediu)?

Unii profită de concediul acasă pentru a se relaxa fără o
planificare riguroasă a timpului, tândălind în chipul cel mai
relaxant, fără a se stresa că trebuie să facă cutare sau cutare
lucru.

Alţii – aceia înclinaţi din fire spre organizare, ordine şi
disciplină – planifică chiar şi o asemenea vacanţă ca pe un
concediu în deplasare, stabilind nişte termene şi un set de reguli
şi activităţi: începe la data X, se termină la data Y, în ziua Z
mergem la cutare muzeu sau parc etc. (Apropo de vizitarea
obiectivelor turistice: diverse sondaje au arătat că, în marile
oraşe, localnicii cunosc mult mai puţin obiectivele locale – muzee
şi altele – decît turiştii. Mergând pe principiul „Păi sunt aici,
în oraş, pot să le văd oricând”, de fapt nu ajung să le vadă
niciodată. Iată, o vacanţă acasă este un prilej numai bun de a le
vedea).

E perfect, atâta vreme cât regulile şi planificarea nu devin mai
importante decât relaxarea.

Şi, tot aşa, frustrarea şi ciuda de „a nu fi plecat nicăieri
anul ăsta” n-ar trebui să devină mai importante decât bucuria de a
fi în concediu. Bucuraţi-vă de staycation cât puteţi, că
acuşi trece criza şi începem iar să călătorim şi iar o să facem şi
desfacem bagaje, iar o să fugim după tren şi avion, iar o să facem
datorii pe la bănci ca să ne ducem cine ştie unde şi, la
întoarcere, să ne văităm că mâncarea a fost nasoală, drumul oribil
de obositor şi hotelul zgomotos. Of, ce bine era acasă…