Cum ajunge frustrarea să ne otrăvească viaţa şi cât contează insatisfacţiile?
,,Din neputinţă. Când subiectul simte că nu poate face ceva anume, devine irascibil, uneori, chiar şi agresiv. Subiectul este supărat pe el însuşi, pentru că îşi înţelege propriile limite. Ştiind asta, nu poate decât să dezvolte gradual inteligenţa emoţională. Prin intermediul inteligenţei emoţionale, frustrările pot fi ţinute sub control. Dacă răspundem corect la întrebarea ,,De ce ne simţim frustraţi”, cu siguranţă, în timp, o să conştientizăm sursele frustrărilor. Ce atrage conştientizarea frustrărilor? Schimbarea stării de nelinişte în linişte. Imediat? Nu. În timp. Agresivitatea dispare, iar subiectul devine împăcat cu ceea ce simte, poate şi este’’, explică Radu Leca pentru CSID.
Ce este, de fapt, frustrarea?
,,Un răspuns emoţional ce în timp se transformă în cauză a agresivităţii. Un răspuns emoţional la ce? La propria limită. La propriile cunoştinţe. La sine. Împiedicarea unui copil de a muta un bibelou de porţelan din punctul A în punctul B, având ca argument frica spargerii, provoacă o stare de nelinişte şi nervozitate. Plânsul, lovitul, ţipatul înlocuiesc comunicarea’’, adaugă psihologul.
Ce se întâmplă cu un adult care este oprit să facă un lucru anume?
Psihologii spun aşa: se frustrează. În funcţie de dezvoltarea sa emoţională şi cognitivă, răspunsul poate fi diferit de la subiect la subiect. Ţine de dorinţele noastre neîmplinite? ,,Nu. Frustarea ţine doar de visele destrămate. Aici avem un conglomerat: Cine şi ce a auzit despre noi? Cine şi ce a spus despre noi? Când? Când nu am reuşit! Ceea ce rămâne mereu lipit de noi este IMAGINEA. A cui? A noastră în lume.