MAI comandă șase elicoptere Black Hawk S-70M

10 12. 2021, 02:00
Foto: Shutterstock

PZL Mielec, o companie Lockheed Martin, a primit o comandă pentru șase elicoptere utilitare Black Hawk S-70M de nouă generație de la Ministerul Afacerilor Interne din România, anunță Lockheed Martin într-un comunicat.

Această primă comandă vine în urma semnării recente a unui acord-cadru pe patru ani prin care până la 12 elicoptere Black Hawk S-70M de fabricație poloneză vor fi furnizate României în următorii patru ani.

Primele șase aeronave, trei configurate pentru a sprijini operațiuni maritime și trei pentru a sprijini operațiuni terestre, vor fi livrate în cooperare cu Romaero și DELTAMED în cursul anului 2023. România devine a 11-a țară și al 18-lea client pentru elicopterele Black Hawk construite de PZL Mielec, cel mai mare exportator polonez de echipamente de apărare și aerospațiale.

La ce vor fi folosite elicopterele Black Hawk S-70M

Cabina elicopterelor Black Hawk S-70 pentru misiuni terestre și maritime va include o unitate medicală echipată de Deltamed, cu sediul la Cluj-Napoca, un integrator experimentat de vehicule de urgență concepute pentru îngrijirea pacienților și operațiuni de salvare.

„Comanda de astăzi a Ministerului Afacerilor Interne din România subliniază capabilitățile cu dublă utilizare ale elicopterelor Black Hawk S-70. Elicopterul aduce robustețea militară în misiunile civile și este la fel de capabil să sprijine operațiunile poliției naționale, ale gărzii de coastă, ale pompierilor, ale poliției de frontieră sau operațiunile de căutare și salvare, precum și operațiunile de apărare și securitate sau evacuările medicale”, a declarat Janusz Zakrecki, președinte și director general PZL Mielec.

PZL Mielec este astăzi cea mai mare unitate de producție a companiei mamă Lockheed Martin din afara Statelor Unite.

Cu sediul în Bethesda, Maryland, Lockheed Martin este o companie internațională din industria aerospațială și de securitate, cu aproximativ 114.000 angajați în întreaga lume, specializată în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, producția, integrarea și întreținerea de sisteme, produse și servicii tehnologice avansate.