Zidul cetății Tomis, descoperit în timpul lucrărilor la Teatrul de Stat din Constanța

04 02. 2022, 14:30

O continuare a zidului vechii cetăți Tomis a fost descoperită în timpul lucrărilor de la Teatrul de Stat Fantasio din Constanța, făcute de specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Primarul Constanței, Vergil Chițac, spune că zidul anticului Tomis a fost descoperit în foaierul teatrului.

Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor la Teatrul de Stat – Fantasio în vederea eficientizării energetice și consolidării clădirii ce a fost construită la începutul secolului trecut.

Un moment de o frumusețe și o însemnătate aparte

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța au scos la iveală continuarea zidului de incintă al anticului Tomis în foaierul teatrului, potrivit Mediafax.

„Este un moment de o frumusețe și o însemnătate aparte, ce ne va permite să punem în valoare, chiar în clădirea teatrului, bogata noastră moștenire istorică în armonie cu prezentul cultural al Constanței. Aștept cu nerăbdare rezultatul final al reabilitării clădirii și noua înfățișare a acesteia”, a afirmat primarul orașului Constanța.