Mii de turiști, blocați într-o stațiune din China din cauza COVID-19

21 07. 2022, 09:30
Sursa foto: Profimedia

Peste 2.000 de turiști sunt blocați într-un oraș de coastă din China, după o creștere a numărului de cazuri de coronavirus. Autoritățile locale au închis zona și au început să-i testeze pe locuitori și pe turiști, potrivit BBC.

Oficialii din Beihai au blocat zonele urbane și au ordonat testarea în masă a celor 1,9 milioane de locuitori. Decizia a fost luată după ce numărul cazurilor COVID-19 a crescut alarmant.

Beihai, care este o destinație populară de vară în regiunea Guangxi din sudul Chinei, a înregistrat peste 450 de infecții în doar cinci zile. Autoritățile au anunțat că turiștilor care nu au fost în contact cu persoane infectate li se va permite să plece dacă vor prezenta un test COVID-19 negativ.

Oamenii trebuie să rămână în oraș și să stea în carantină

Restul trebuie să rămână în oraș și să stea în carantină, au declarat oficialii în cadrul unei conferințe de presă.

O turistă aflată în vacanță în Beihai și-a exprimat frustrarea într-un comentariu pe platforma de socializare Douyin, versiunea chineză a TikTok.

„Tocmai am terminat cele trei luni de izolare în Shanghai. Am venit la Beihai doar pentru o gură de aer proaspăt, am enervat pe cineva?”, a spus ea.

Această situație survine pe măsură ce cresc îngrijorările cu privire la impactul politicii „zero-COVID” asupra economiei chineze.