Elon Musk și Jeff Bezos nu mai sunt cei mai bogați oameni din lume

18 12. 2022, 03:00

Elon Musk și Jeff Bezos nu mai sunt cei mai bogați oameni din lume. După problemele Tesla de pe piețele bursiere, Musk a pierdut titlul de cel mai bogat om din lume. Tesla, din care Musk deține 14%, a înregistrat recent o scădere de aproximativ 6,4%.

De când Musk a inițiat achiziția platformei Twitter în aprilie, acțiunile companiei și-au înjumătățit valoarea. În prezent, Forbes îl plasează pe Musk drept al doilea cel mai bogat om din lume cu o avere estimată la 181,3 miliarde de dolari. Unii ar spune că a fost o lovitură grea într-o săptămână în care a fost huiduit, după ce a fost prezentat pe scenă, la o emisiune a comedianului american Dave Chapelle, drept „cel mai bogat om din lume”, conform IFLScience.

Totuși, Musk deține în continuare o avere mult mai mare decât a indianului Guatam Adani (134,4 miliarde de dolari) și a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, cu 113,8 miliarde de dolari. Fondatorul Amazon s-a angajat, totuși, să doneze cea mai mare parte a averii sale.

Cel mai bogat om din lume la finalul anului 2022

Cel mai bogat om din lume, în prezent, este directorul general și cofondator al LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, Bernard Arnault. Averea acestuia este estimată actualmente la 187,6 miliarde de dolari.

Arnault și-a văzut recent propria avere scăzând cu aproximativ 347 de milioane de dolari, însă nu suficient cât să compenseze pierderile lui Musk.

Gestionarea averii după achiziționarea Twitter

Averea lui Musk a scăzut cu mai bine de 100 de miliarde de dolari doar în anul în care a achiziționat gigantul social media Twitter, pentru suma de 44 de miliarde de dolari.

Platforma de social media a pierdut mai multe companii de publicitate, astfel punând multă presiune – pentru companie și pentru averea personală a lui Musk – pe serviciul de abonare al lui Musk, Blue Twitter.

Relatări anterioare sugerează că serviciul Blue Twitter nu are suficienți abonați pentru a compensa pierderile de la agențiile de publicitate care au părăsit platforma.

Vă mai recomandăm și:

Ce a făcut Elon Musk din birourile Twitter?

Cei mai bogați 10 oameni din lume au pierdut din avere în 2022. Warren Buffet, singura excepție

Cât de mult a crescut averea netă la nivel global? China depășește pentru prima dată SUA

Una dintre marile companii ale lui Jeff Bezos lucrează la vaccinuri pentru cancer de piele și de sân