40 de țări s-au aliat și au decis că nu vor plăti niciodată răscumpărările infractorilor cibernetici

01 11. 2023, 01:00
Sursa foto: Shutterstock

40 de țări dintr-o alianță condusă de SUA intenționează să semneze un angajament pentru a nu plăti niciodată răscumpărări infractorilor cibernetici și pentru a lucra în vederea eliminării mecanismul de finanțare a hackerilor, a declarat un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

Inițiativa internațională vine în contextul în care numărul atacurilor de tip ransomware este în creștere la nivel mondial. SUA sunt de departe cele mai afectate, cu 46% din astfel de atacuri, a declarat Anne Neuberger, consilier adjunct pe probleme de securitate națională al SUA în cadrul administrației Biden, potrivit Reuters.

În atacurile ransomware, hackerii criptează sistemele unei organizații și cer plata unei răscumpărări în schimbul deblocării acestora. Adesea, aceștia fură date sensibile și le folosesc pentru a șantaja victimele plățile.

Țările partenere vor avea o „listă neagră”

Noile inițiative ale alianței au ca scop eliminarea finanțării infractorilor cibernetici printr-un mai bun schimb de informații despre conturile de plată a răscumpărărilor, a declarat Neuberger. Vor fi create două platforme de schimb de informații, una de către Lituania și alta în comun de către Israel și Emiratele Arabe Unite.

Țările partenere vor avea o „listă neagră” prin intermediul Departamentului de Trezorerie al SUA, care va include informații despre portofelele digitale folosite pentru a transfera plățile de răscumpărare, a precizat Neuberger.

Ea a adăugat că se va folosi inteligența artificială pentru identificarea fondurilor ilicite.