O elevă de 12 ani și-a amenințat profesoara cu un cuțit

14 12. 2023, 03:00
Sursa foto: Profimedia

O elevă de 12 ani de la o școală din Rennes, Franța, și-a amenințat profesoara cu un cuțit, scrie miercuri Le Figaro.

Eleva, care era în clasa a VII-a, a sosit la școala sa în jurul orei 9:00, având asupra sa un cuțit „foarte mare”, a precizat o sursă din interiorul poliției pentru publicația citată.

Ea și-a făcut apoi cunoscută „intenția de a-și ucide profesorul de engleză”, a declarat procurorul din Rennes, Philippe Astruc.

Profesoara a fugit, în timp ce adolescenta a urmărit-o

Profesoara a fugit, în timp ce adolescenta a urmărit-o, înainte de a fi oprită și apoi dezarmată de un membru al personalului școlii.

Școala a fost închisă înainte ca poliția și pompierii să ajungă la fața locului. Eleva, a cărei familie se crede că este de origine mongolă, a fost predată poliției.

O anchetă penală a fost deschisă de poliția departamentală. Cursurile au fost suspendate și a fost înființat un centru de criză pentru elevi și personalul didactic.