Actrița americană Reese Witherspoon a dezvăluit că îi place să mănânce zăpadă cu ciocolată, cafea și caramel

23 01. 2024, 00:00
Sursa foto: Profimedia

Actrița americană Reese Witherspoon a stârnit controverse după ce a filmat un videoclip în care anunță că îi place să mănânce zăpadă.

Actrița a dezvăluit faptul că mănâncă zăpadă, amestecată cu cafea rece, ciocolată și sirop de caramel sărat. Amestecul numit „Chococinno” este consumat iarna de Reese Witherspoon. „Vreau să spun ceva. A fost delicios. A fost atât de bun”, a transmis actrița, potrivit Sky News.

„Nu, nu nu… zăpada nu este făcută pentru a mânca. Poți să te îmbolnăvești grav”, a comentat un american. „Profesorii noștri topeau întotdeauna zăpada pentru a arăta cât de murdară era. Ai grijă”, a spus un fan al actriței.

„Nu am crescut bând apă filtrată. Am băut din apa de la robinet”

„Nu am crescut bând apă filtrată. Am băut din apa de la robinet. Am băut de fapt cu gura la robinet și uneori, vara, când era cald, am băut direct din furtun”, s-a apărat actrița.

„Trăiești o singură dată”, au spus alți comentatori ai filmării publicate de Reese Witherspoon.

După două zile, zăpada nu ar mai trebui mâncată

În 2017, un studiu realizat în România a stabilit că este sigur să mănânci zăpadă curată care are o jumătate de zi.

Riscul este mai mic în perioadele foarte reci. După două zile, zăpada nu ar mai trebui mâncată. În plus, unele cercetări au arătat că zăpada absoarbe compușii toxici emiși de motoarele mașinilor.