Prințul William revine la activitățile publice pentru prima oară după anunțul că prințesa Kate are cancer

17 04. 2024, 03:00
Sursa foto: Profimedia

Prințul William a anunțat că va reveni la îndatoririle publice. El va face o vizită în Londra. Va fi prima activitate publică după anunțul lui Kate despre cancer.

Prințul William va vizita Surrey și vestul Londrei pentru a evidenția impactul pe care îl au asupra mediului „comunitățile și organizațiile prin munca lor”, potrivit Sky News.

El va participa la un eveniment caritabil de distribuire a alimentelor și va vizita un centru de tineret.

Prințesa de Wales urmează tratament de chimioterapie

Acestea vor fi primele angajamente publice ale Prințului William de când Prințesa de Wales a dezvăluit că face chimioterapie deoarece medicii au descoperit că are cancer.

Săptămâna trecută, William și fiul său cel mare, Prințul George, au asistat la un meci de fotbal, aceasta fiind la prima apariție publică din ultima perioadă.