Homosexualitatea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

15 08. 2017, 09:10

Gleed era dedicat Forţelor Aeriene  Britanice, pentru curajul său primind diferite decoraţii. Ultimul sacrificiu l-a realizat în 1943 când aeronava sa a fost doborâtă în Tunisia, notează History Extra.  Când faptul că a rămas burlac a devenit o problemă privind publicarea cărţii sale, şi-a creat o iubită fictivă, numită Pam. Pentru familia şi părinţii săi a fost o surpriză, dar în cele din urmă le-a explicat că aceasta nu există şi că a fost transpusă în text pentru că cititorii apreciază poveştile de dragoste. 

Ceea ce familia sa nu a ştiut era faptul că Gleed era gay, acesta neputând să-şi exprime public sexualitatea sau să vorbească despre partenerul său. În 1990, iubitul său Christopher Gotch a spus adevărul în timpul unui interviu pentru BBC. 

Gotch  a explicat că nu putea fi discutat public aspectul relaţiilor dintre parteneri de acelaşi sex pentru că acestea erau interzise de lege. De asemenea, persoanele homosexuale riscau să fie date afară din armată. Un alt mit din timpul războiului era incapacitatea persoanelor homosexuale de a lupta în cazul incendiilor. 

La vârsta de 20 de ani, Dudley Cave se alătura armatei regale. Mai târziu a povestit că a asistat la o conversaţie dintre doi camarazi de-ai săi care îl denumeau pe Cave ca fiind ,,un bărbat efeminat”, în timp ce al doilea îi critica curajul. Dudley înţelegea că pentru cei doi homosexualitatea şi curajul erau incompatibile. 

Atunci când britanicul Alec Purdie a fost recrutat în armată, prietenul său i-a spus să refuze şi să afirme că este homosexual. Însă acesta era hotărât să-şi facă datoria. Însă nu ştia că mare parte din cariera sa militară şi-o va petrece îmbrăcat în rochie şi încălţat cu pantofi cu toc. 

Purtând haine de femeie, acesta s-a alăturat unei trupe care aducea zâmbetul pe buzele trupelor din zonele izolate ale Indiei, de asemenea, trupa sa mergea şi în spitale militare unde amuzau pacienţii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Harta ţărilor în care poţi să mori dacă eşti gay. Homosexualitatea la nivel mondial
 
Harta toleranţei la nivel mondial. Ţările care consideră că homosexualitatea este de neacceptat
 
Cum a evoluat homosexualitatea?
 
O candidată din Regatul Unit consideră că atracţia faţă de gorile este similară cu homosexualitatea