Arheologii au aflat ce sunt, de fapt, aceste artefacte dintr-un tărâm demult dispărut
În trecutul antic, Europa era un peisaj foarte diferit, iar cândva Marea Britanie era lipită de continentul european.
Doar câteva milenii mai târziu, atunci când acea legătura fusese demult ruptă, oamenii moderni au început să redescopere artefacte antice ale oamenilor din Epoca de Piatră care cândva populau tărâmuri ascunse acum sub valuri.
Unul dintre aceste tărâmuri, numit Doggerland, era situat între Marea Britanie și Țările de Jos, iar existența sa este dezvăluită în ziua de zi prin nenumăratele obiectele culturale care ajung pe plajele olandeze.
Printre aceste artefacte, numeroase obiecte ghimpate din oase au fost demult considerate a fi un tip de armă folosită de oamenii mezolitici care trăiau în Doggerland sau împrejurimi, în urmă cu 11.000 de ani.
Arheologii au fost surprinși atunci când au primit rezultatele analizelor oaselor
„Suntem aproape siguri că acestea erau vârfuri ce puteau fi aruncate. Au fost ascuțite de mai multe ori și arată de parcă au fost folosite de multe ori”, a spus arheologul Joannes Dekker de la Universitatea Leiden din Țările de Jos, adăugând că vârfurile indică semne de folosire în mod activ, precum vânătoarea, și nu întrebuințare în timpul ritualurilor.
Un nou studiu coordonat de Dekker arată că cercetătorii au analizat 10 astfel de vârfuri descoperite pe coasta olandeză de la Marea Nordului.
Deși nu se știe ce fel de oase au fost folosite pentru a crea armele, arheologii au fost surprinși atunci când au primit rezultatele analizelor care arată că oase umane au fost folosite pentru două dintre vârfuri, iar restul au fost sculptat din oasele unui cerb antic (Cervus elaphus), potrivit Science Alert.
Cum ar putea fi explicată folosirea oaselor umane?
Cercetătorii au concluzionat că folosirea răspândită a oaselor de cerb pur și simplu reflectă disponibilitatea speciei pentru acești culegători și vânători antici. Cu toate acestea, alte specii, precum mistrețul sălbatic (Sus scrofa) și căprioarele (Capreolus capreolus), erau ușor de găsit, iar oasele și coarnele lor ar fi fost mai potrivite din punct de vedere biomecanic.
„Nu a fost o decizie economică. Exista un motiv, unul cultural, pentru care folosirea acestei specii era atât de importantă”, a mai precizat Dekker.
Nu putem ști cu certitudine, însă cercetătorii cred că folosirea oaselor de cerb ar fi avut o semnificație culturală atribuită speciei. În mod asemănător, oasele umane indică faptul că îndeplineau mai multe scopuri ritualiste, reprezentând o practică funerară, una prin care „rămășițele umane erau transformate în arme”.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Britanicii din Epoca Bronzului își transformau morții în ornamente sau instrumente muzicale
Gheața topită a dezvăluit un tezaur spectaculos de artefacte antice de vânătoare în Norvegia
Descoperiri neașteptate în interiorul a două artefacte din Egiptul Antic