Un spectacol istoric! Franz Liszt, țăranii români și domnitorul Gheorghe Bibescu
La sfârșitul anului 1846, marele compozitor și muzician Franz Liszt a susținut mai multe spectacole la București, unul chiar la Palatul domnitorului Gheorghe Bibescu. Evenimentul a rămas în istorie, iar concertele susținute în capitala Țării Românești au avut parte de ample recenzii semnate, între alții, chiar de Cezar Boliac. Dar ce relatări au supraviețuit timpului până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial?
Chiar cu câteva luni înainte să izbucnească cea de a Doua Conflagrație Mondială, revista „Realitatea Ilustrată” a publicat în numărul 632, din 28 februarie 1939, un amplu material despre concertele susținute de Franz Liszt pe „meleagurile românești”.
Țăranii români și Franz Liszt
Alaiul compozitorului a stârnit curiozitatea țăranilor români care i-au ieșit în întâmpinare ca unui „mare domn”, cerându-i să li se facă și lor „oleacă de dreptate”.
„Spre sfârșitul anului 1846, înainte de Crăciun, căzuse zăpadă mare. Totuși, pe drumul nebătătorit al Brașovului, trecea munții o caravană pitorească, alcătuită din patru sănii, fiecare trasă de câte opt cai înaintași, împodobiți ca de sărbătoare.
Țăranii români, de prin satele presărate pe încântătoarea vale dintre povârnișurile înverzite și piscurile albe, aflaseră că în sănii sunt niște boieri mari, de pe la Cluj. De fapt, erau conții unguri Bethlen și Teleky… Dar ei alcătuiau, împreună cu alți nobili, numai un fel de curte a unui tânăr de 36 de ani, palid, cu plete mari și ochii visători.
În cinstea lui se ridicaseră arcuri de triumf, prin diferite localități, fiind întâmpinat cu alai zgomotos la porțile orașelor. Venise chiar vestea că, la Budapesta, ‘grofii’ îi pregătiseră o primire regească, dăruindu-i o spadă încrustată cu pietre scumpe, semn al celei mai înalte nobleți. S-au pus la cale, în cinstea lui, şi retrageri cu torțe…
Țăranii români lugojeni, aflând despre toate acestea, cât şi despre alaiul ce i se făcuse și prin parțile românești, la Timișoara și la Arad, i-au ieșit şi ei întru întâmpinare, ca unui ‘mare domn’, cerându-i să puie o vorbă bună pentru dânșii, ca să li se facă și lor ‘oleacă de dreptate’”, scria revista „Realitatea Ilustrată”.
Franz Liszt, opt zile pe drum până la București
Din cauza condițiilor existente la 1846, drumul compozitorului până la București a durat nu mai puțin de opt zile. Prilej numai bun pentru Franz Liszt de a îi asculta pe lăutarii români pe la diferitele hanuri pe la care poposea.
„Pe acea vreme, nu se prea vedeau fețe boierești prin satele românești. Însă tânărul sărbătorit era fericit când poposea la câte un han la răscruce. Se dădea bucuros în vorbă cu țăranii, mai ales cu lăutarii români, pe care îi punea să-i cânte tot ce știau.
Drumul până la București a durat opt zile, cu seri lungi poposite prin satele românești. Nu se pomenea pe atunci de aeroplane, de auto, ce te duc ca vântul, nici de trenurile rapide sau exprese, care leagă azi Orientul cu Occidentul.
Pe meleagurile Moldovei și Munteniei nu se afla nici un kilometru de cale ferată și nici măcar șosele mai acatărilea. Pe drumurile desfundate, rădvanele și butcile se înțepeneau uneori ceasuri întregi, înglodate până la butuci, pe când surugiii înjurau, plesneau din harapnice şi împingeau cu umărul, intrând până la genunchi în noroi. (…)”, menționa „Realitatea Ilustrată”.
Liszt și „Rapsodia Română”
Timpul petrecut în compania lăutarilor români a fost valorificat de Franz Liszt. Inspirat de cântecele pe care le-a ascultat, Liszt a compus mai târziu prima „Rapsodie Română”.
„De altfel, tânărul proslăvit era singurul care nu se grăbea. (..) Își scotea atunci un carnet ciudat din buzunar, cu linii multe și dese și începea să facă acolo fel de fel de însemnări.
Așa s-a înfiripat ‘rapsodia română’ a marelui Franz Liszt, căci el era acela căruia ii ieșea nobilimea întru întâmpinare, la porțile orașelor de peste munți”, preciza „Realitatea Ilustrată”.
Concert la Curtea domnească
Liszt a ținut mai multe concerte la București, dar cel pe care l-a avut la Curtea domnitorului Gheorghe Bibescu a produs o emoție artistică fără precedent auditorului.
„Acest concert a avut loc la curtea lui Bibescu-Vodă, ce se afla pe acea vreme la poalele colinei Mitropoliei, cam unde e acum ‘Piața 8 Iunie’ (azi, Piața Unirii, n.r).
Reședința domnească de pe malul Dâmboviței, înconjurată de un parc mai mare ca Cișmigiu, cu arbori seculari, ultima rămășită a pădurilor bucureștene de odinioară, a făcut o excelentă impresie asupra lui Liszt. La concert au asistat boierii cei mai mari ai ţării, cu jupânițele lor.
Cronicile muzicale ale lui Cezar Boliac si ale lui Gheorghe Assachi, publicate prin ziarele de pe vremuri, ne fac să ghicim atmosfera de înălțare artistică, ce a domnit la toate concertele lui Franz Liszt, în Tarile Românești”, mai nota Realitatea Ilustrată.
Și Cezar Boliac a fost impresionat de concertul susținut de Franz Liszt și a scris în „Curieru românu” o mișcătoare cronică: „Pe vârful fiecăruia dintre degetele sale este câte un suflet de foc și de armonie, care se încunoștințează la fiecare freamăt al coardei sale, prin care tulbură în adâncul inimii noastre simțirile cele mai ascunse și cele mai înalte”.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Franz Liszt, unul dintre cei mai importanți pianiști ai tuturor timpurilor
Pe acoperișurile Bucureștiului interbelic: „De sus, panorama orașului este uluitoare”
Drama miilor de copii abandonați pe stradă în Bucureștiul interbelic