Robotul Sofia linişteşte temerile oamenilor cu privire la pericolele inteligenţei artificiale

26 03. 2018, 16:00

„Folosirea AI în industrie va creşte, dar oamenii s-au adaptat la schimbările aduse de revoluţiile industriale în trecut”, a spus Sophia, în discursul de trei minute. „Noi locuri de muncă vor fi generate şi treaba pe care o voi face eu te va ajuta pe tine să faci o treabă mai bună, care este mai puţin periculoasă şi repetitivă, astfel încât să ai mai mult timp pentru lucrurile care îţi fac plăcere”, a continuat robotul.

Sophia, care va participa în curând şi la o conferinţă organizată în România, a fost dezvoltată de compania Hanson Robotics din Hong Kong. Acest robot este primul care a primit cetăţenia unui stat, Arabia Saudită. Totuşi, unii experţi au spus că Sophia este o unealtă de marketing şi că adevărata inteligenţă artificială nu este aceasta, scrie go4it.

Yann LeCun, şeful diviziei AI din cadrul Facebook, a declarat că Sophia este pentru această tehnologie „ceea ce este prestidigitaţia pentru magia adevărată”. „Poate că am putea numi asta ‘Potemkin AI’. În alte cuvinte este o aiureală totală”, a mai scris el pe Twitter.