Zoom a creat o platformă unde poți vinde acces la prezentările/cursurile ținute pe Zoom

19 10. 2020, 13:00
Sursa foto: Unsplash

OnZoom nu are drept scop vânzarea de produse fizice, ci chiar sesiunile video transmise pe Zoom, cum a ar fi cursuri și show-uri ținute live.

Poate părea ciudat ca o platformă dedicată pentru videoconferință să aibă propriul marketplace. În practică, platforma Zoom este folosită pentru atât de multe lucruri, cum ar fi cursuri școlare, evenimente online și evenimente de tot felul, încât ar fi o greșeală să ignori potențialul de monetizare.

OnZoom permite vânzarea de bilete pentru vizionarea transmisiunilor Zoom

Spre exemplu, cu OnZoom, actorii unui teatru închis de pandemia Covid-19 ar putea ține spectacole online, spectatorii susținând munca acestora achiziționând bilete prin intermediul platformei de videoconferință. Aceeași strategie poate fi aplicată pentru cursuri online și evenimente de tot felul, atât timp cât experiența vizionării pe Zoom este acceptabilă pentru consumatorul final. Spre exemplu, OnZoom ar putea să nu fie cea mai bună alegere pentru urmărirea unui concert, fidelitatea audio/video nefiind chiar la nivelul unei platforme consacrate de streaming video (ex. Netflix).

Scopul OnZoom este ajutarea utilizatorilor să monetizeze de pe urma sesiunilor de videoconferință, vânzând bilete de pe urma cărora Zoom obține un comision. Plata va putea fi făcută prin servicii de plăți electronice, cum ar fi PayPal, sau direct cu cardul de credit. Totuși, toate acestea sunt planuri de viitor, serviciul OnZoom fiind încă la stadiu de testare beta, fără o dată precisă pentru lansarea oficială.

Citește continuarea pe Go4it!

Zoom devine un fel de LiveJasmine. Gafele care i-au costat locurile de muncă pe unii utilizatori

Prădătorii sexuali dau târcoale pe Zoom. Aplicaţia folosită de mii de copii din România nu oferă protecție suficientă

O biserică dă în judecată Zoom după ce un hacker a arătat materiale pornografice în timpul orei de studiu biblic

Ţara în care s-a condamnat la moarte prin intermediul platformei Zoom