De ce spunem lucruri pe care mai apoi le regretăm?

15 12. 2019, 10:00

Într-un experiement desfăşurat de către Facultatea deAfaceri şi Economie a Universităţii Melbourne s-a aflat care este cauza unei situaţii cu care ne confruntăm cu toţii: afirmăm lucruri pe care ne-am fi dorit să nu le spunem, notează Medicalxpress.

Pe scurt, mecanismul din spatele acestei situaţii tinde să fie activat atunci când suntem mai treji şi mai atenţi. Astfel, un nivel ridicat de excitare, înţeles aici prin nivelul de alertă şi atenţie al unei persoane, este cel care ne face să nu ne mai cenzurăm gândurile şi să le exprimăm într-o formă pe care ajungem să o regretăm.

„În mod ironic, momentele în care suntem cei mai treji şi mai în alertă sunt şi acele momentele în care trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce spunem, vorbim aici de interviurile de muncă, interviurile de presă, şedinţele de la muncă sau chiar întâlnirile romantice”, explică dr. Brent Coker.

În cadrul acestui studiu, participanţilor li s-a cerut să îşi facă un profil pentru site-urile de dating, cercetătorii au aflat că acei participanţi care erau în alertă şi care erau mai atenţi la sarcina dată erau aceia care ajungeau să ofere detalii jenante despre persoana lor. Un studiu ulterior care a urmărit aceleaşi informaţii a ajuns la concluzia că aceiaşi participanţi avea un nivel mai scăzut de atractivitate în comparaţie cu participanţii care erau mai relaxaţi.

În mod neşteptat, un alt studiu a stabilit că efortul fizic ar putea să reprezinte, de asemenea, un factor de risc în aceste situaţii.

„A spune un lucru greşit într-un moment nepotrivit poate crea stânjeneală, poate fi ofensator, dăunează încrederii sau percepţiei faţă de persoana noastră. Politicienii şi directorii generalişti par să o facă tot timpul. Într-adevăr trebuie să depunem un efort suplimentar pentru a controla ceea ce iese din gurile noastre în perioadele de stres, ceea ce ar putea explica de ce atât de mulţi oameni se ceartă de Crăciun”, explică dr. Coker.

Ce-i de făcut? Dr. Cooker recomandă să avem o serie de strategii pe care să le folosim zilnic pentru a ne reduce nivelul de stres, dat fiind faptul că stresul se dovedeşte a fi un factor care ne pune în starea de alertă. „Controlul conştient al respiraţiei şi ascultarea muzicii care ne calmează sunt două strategii cunoscute pentru a funcţiona. Apoi există strategii mai tradiţionale, cum ar fi reducerea cantităţii de cafea pe care o bem, un somn suficient şi o dietă echilibrată”, explică acesta.

Citeşte şi:

Limbile străine ne ajută să luăm decizii mai bune

Mulţi ar spune că eşti ciudat, dar vorbitul cu tine însuţi la persoana a treia este foarte benefic