Schimbările climatice, o îngrijorare pentru majoritatea românilor

08 10. 2019, 00:00

Dintre participanţii la studiu care au declarat că schimbările climatice sunt reale, 46% consideră că acestea reprezintă o problemă extrem de serioasă, pe o scală de la 0 la 10 (unde zero înseamnă că nu este o problemă serioasă, iar 10 că este o problemă extrem de serioasă), aceştia acordând schimbărilor climatice punctajul maxim.

În ceea ce priveşte efectele schimbărilor climatice, principalele îngrijorări ale românilor sunt furtunile violente (33% dintre respondenţi), urmate de topirea gheţarilor (16%), seceta (15%), incendiile de vegetaţie (14%), valurile de căldură (11%) şi inundaţiile (6%).

În ceea ce priveşte măsurile pe care românii sunt dispuşi să le aplice pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, peste 91% dintre participanţii la studiu au declarat că o soluţie pentru combaterea acestora este reducerea cantităţii de deşeuri şi colectarea selectivă a acestora, 87% – reducerea defrişărilor, 86% – izolarea termică a locuinţei, 82% – reducerea poluării industriale, 82% – utilizarea mijloacelor de transport alternative (bicicletă, mers pe jos, transport în comun etc.), 81% – evitarea produselor ambalate, în special cele în plastic, 78% – cumpărarea produselor locale sau de sezon, de fiecare dată când e posibil, 76% – limitarea înmatriculărilor de autovehicule poluante, 52% – introducerea unor taxe de acces în centrul oraşului pentru autovehicule şi alte măsuri.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.007 de persoane cu vârsta de peste 18 ani în septembrie 2019, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil, care deţin o pondere de peste 80% din piaţă.