Imagini inedite. Mai mulți cerbi, filmați într-o pădure din Mureș

03 04. 2021, 13:00

Mai mulți cerbi au fost filmați în timp ce trec printr-o pădure din Mureș. Animalele au fost văzute de un angajat al ocolului silvic în timpul unei misiuni de monitorizare a faunei.

Cerbii au fost filmați în Ocolul Silvic Răstolița din cadrul Direcției Silvice Mureș. Pădurea este administrată de Romsilva, iar angajații regiei fac în permanentă acțiuni de monitorizarea a faunei.

Specialiștii studiază animalele și fac analize privitoare la numărul și comportamentul acestora.

Cârdurile de cerbi se alcătuiesc după boncănit

„Din toamnă și până primăvara, cerbul este sociabil. În această perioadă, masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Cârdurile de cerbi se alcătuiesc după boncănit, perioada de împerechere care are loc toamna,şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie. Cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar”, au explicat reprezentanții Romsilva pe Facebook, potrivit Mediafax.

Direcția Silvică Mureș administrează prin 10 ocoale silvice 181.356 hectare de fond forestier.