Cum pot miriapodele fără ochi să „vadă” lumina? Cercetătorii tocmai și-au dat seama

23 02. 2023, 16:00

O echipă de experți în silvicultură de la Northeast Forestry University, care lucrează cu doi colegi de la Zhejiang University School of Medicine, ambele instituții fiind din China, a descoperit mijloacele prin care miriapodele fără ochi, precum miriapodul chinez cu capul roșu, sunt capabile să detecteze lumina soarelui, în ciuda faptului că nu au fotoreceptori.

Într-o lucrare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, grupul descrie testarea miriapodelor în diferite scenarii pentru a afla cum simt acestea lumina soarelui.

Miriapodul chinez cu capul roșu este veninos, are corpul lung, negru și segmentat, picioarele galbene și un cap mare, fără ochi, cu antene lungi și o gură capabilă să muște și să injecteze venin în pradă, prădători și oameni.

Cum pot miriapodele fără ochi să simtă lumina soarelui?

Cercetările anterioare au arătat că miriapodele fără ochi evită în mod activ lumina soarelui, deși nu se știe dacă acest lucru este pentru a evita prădătorii sau pentru a preveni supraîncălzirea. Cercetările anterioare au arătat, de asemenea, că, pe lângă faptul că nu au ochi, insectele, care au dimensiunea unui creion, nu au nici fotoreceptori, ceea ce i-a făcut pe cercetători să se întrebe cum de știu aceste insecte când este soare.

Pentru a afla, cercetătorii au efectuat experimente care au implicat plasarea specimenelor în recipiente transparente, dintre care unele erau acoperite cu bandă neagră. Apoi au studiat modul în care miriapodele se mișcau atunci când erau expuse la cantități diferite de lumină.

Pe lângă asta, oamenii de știință au folosit camere termice pentru a înregistra modificările temperaturii corpului în timpul expunerii la soare. Ei au descoperit că temperatura antenelor a crescut aproape imediat după expunerea la lumina soarelui și acest lucru s-a întâmplat rapid. Măsurătorile au arătat creșteri ale temperaturii de până la 9°C în câteva secunde.

Receptori din antene

Pentru a confirma faptul că antenele alertau miriapodele cu privire la lumina soarelui, cercetătorii au acoperit structurile segmentate și ondulate ale mai multor exemplare și apoi au retestat insectele pentru a vedea cum răspund la razele bruște de lumină. Acoperirea făcea creaturile mult mai puțin adverse față de lumina soarelui, notează Phys.org.

Cercetătorii s-au uitat apoi mai îndeaproape la antene pentru a afla cum funcționează acestea ca senzori de căldură în lumina soarelui și au găsit receptori termici numiți BRTNaC1 care servesc drept canale ionice. Acești receptori au fost declanșați de creșterea temperaturii.

Vă recomandăm să citiți și:

Chiar și păsările au personalitate. Cum le ajută în lupta cu schimbările climatice?

O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?

Unele specii de păianjen au evoluat să fie ființe sociale, deși nu au creier

Crocodilii prosperă într-unul dintre cele mai poluate râuri din America Centrală