Un număr mult prea mare de conexiuni cerebrale ar putea fi cauza principală a autismului

02 05. 2018, 00:00

”Un număr crescut de sinapsecrează, o relaţie defectuoasă între neuronii aflaţi în dezvoltare ce sunt corelaţi cu învăţarea defectuoasă,” a declarat autorul studiului Azad Bonni, directorul Departamentului de Neuroştiinţă din Washington.  

Conform IFL Science, autismul este o afecţiune neuropsihiatrică. Anumite gene au fost asociate persoanelor cu autism. Şase dintre acestea se numesc ubiquitine ligaze. Unii specialişti  consideră că persoanele cu autism deţin o mutaţie genetică ce previne ca una dintre aceste gene să funcţioneze necorespunzător. Pentru a testa ipoteza, cercetătorii din cadrul Universităţii din Washington au îndepărtat RNF8 (o genă ubiquitin) din neuronii din cerebel. În acest caz, şoarecii de laborator pe care a fost efectuat testul au dezvoltat un exces de sinapse ce le-a afectat abilitatea de învăţare. 

Aceşti şoareci aveau cu 50% mai multe sinapse decât cei din grupul de control. Apoi specialiştii au măsurat semnele electrice din neuroni şi au descoperit că erau de două ori mai puternice decât în cazul unei celule ce funcţiona corect. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Cum pot afla viitoare mame dacă bebeluşul lor va suferi de autism? Un indiciu preţios este oferit de un nou studiu
 
Canabisul ar putea fi medicamentul MINUNE al secolului?
 
Hans Asperger, cunoscut după sindromul ce-i poartă numele, ar fi colaborat cu naziştii în cadrul programului de eutanasiere a copiilor. ”A fost răsplătit pentru loialitatea sa”
 
Câinele care a devenit ajutorul unei femei cu autism